O nouă zi de proteste la combinatul Oltchim

Peste 300 de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea au reluat, joi, protestele în faţa pavilionului administrativ al instituţiei, în timp ce şapte angajaţi sunt în greva foamei de 24 de ore, cerându-şi drepturile salariale restante, dar şi demisia liderului sindical.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 07:02
O nouă zi de proteste la combinatul Oltchim

Potrivit liderului protestatarilor, Corneliu Cernev, revendicările salariaţilor vizează în principal demisia preşedintelui sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, dar şi plata restanţelor salariale şi identificarea fondurilor necesare repornirii instalaţiilor şi plăţii facturilor restante către Electrica.

„Salariaţii sunt din nou în faţa pavilionului administrativ şi vor rămâne acolo pentru a protesta până când liderul de sindicat Mihai Diculoiu va înţelege să demisioneze. Printre protestatari se află şi cei şapte angajaţi aflaţi de ieri în greva foamei. Starea lor medicală este stabilă, fiind monitorizaţi permanent de către medicii dispensarului policlinică de pe platforma Oltchim. Cei şapte au fost toată noaptea în cortul amenajat în faţa pavilionului şi vor rămâne în greva foamei. Am semnale că şi alţi angajaţi vor să recurgă la acest gest. De asemenea, vrem să ni se achite banii restanţi şi să se găsească fondurile necesare repornirii instalaţiilor, pentru ca privatizarea să nu ne prindă cu combinatul închis”, a declarat, joi, liderul protestatarilor, Corneliu Cernev.

Citeşte şi De ce depind repornirea Oltchim şi salariile pe august

Peste 300 de salariaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat şi miercuri în faţa pavilionului administrativ al combinatului, cerând demisia liderului sindical Mihai Diculoiu.

Citeşte şi Oltchim: 12 companii interesate de privatizarea combinatului. Se dă restul salariilor pe iulie

Ministrul Economiei l-a informat pe premier, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că până în prezent 12 firme au cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim, Ponta atenţionându-l să nu vorbească la microfon pentru că vrea să rămână „una şi bună”, care să salveze locurile de muncă.

Şi luni, peste 300 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, cerând demisia liderului sindical Mihai Diculoiu, după ce, săptămâna trecută, timp de două zile, în 5 şi 6 septembrie, au avut loc proteste similare, salariaţii fiind nemulţumiţi că se întârzie luarea unei decizii în privinţa situaţiei unităţii, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile de două luni, ei solicitând vizita premierului Victor Ponta.

În 5 septembrie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers la Oltchim, unde a avut discuţii cu conducerea societăţii şi cu cea a liderilor de sindicate. Liviu Pop le-a spus salariaţilor care protestau în curtea combinatului că unitatea „nu se va lichida, ci se va privatiza”. Salariaţii de la Oltchim i-au cerut ministrului ca reprezentanţi ai angajaţilor să participe la auditul ce va fi făcut la combinat, solicitând „transparenţă” şi l-au acuzat pe liderul sindical Mihai Diculoiu că „a participat la prăbuşirea Oltchim”, cerând demisia acestuia.

Tot în 5 septembrie, Constantin Roibu a demisionat din funcţiile de director general al Oltchim, poziţie ocupată timp de 21 de ani, şi de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului, ca urmare a propunerii şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiţie a asigurării capitalului de lucru pentru funcţionarea instalaţiilor societăţii şi acordarea salariilor curente către salariaţii societăţii.

În locul lui Roibu a fost numit temporar fostul director general adjunct al Oltchim Nicolae Radu Olaru.

Liderul sindical Mihai Diculoiu declara, la sfâşitul săptămânii trecute, că angajaţii de la Oltchim au primit, vineri, avansul pe luna iulie, iar în această săptămână vor intra în posesia tuturor restanţelor salariale şi vor fi găsiţi şi banii necesari repornirii instalaţiilor.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, o opţiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitaţiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din Autostrada Bucureștiului A0 ce urmează să fie dat în trafic anul viitor......
Miliardul Andrej Babis, care va deveni luni noul prim-ministru al Cehiei, anunța că țara sa nu va contribui la garantarea împrumutului acordat Ucrainei din activele înghețate ruse
Miliardul Andrej Babis, care va deveni luni noul prim-ministru al Cehiei, anunța că țara sa nu va contribui la garantarea ...
Republica Cehă nu va oferi nicio garanţie pentru ajutorarea Ucrainei printr-un împrumut finanţat din activele ruseşti ...
Germania va trimite militari în Polonia pentru a consolida frontiera de est a țării
Germania va trimite militari în Polonia pentru a consolida frontiera de est a țării
Germania a anunţat că va trimite un grup de militari în Polonia pentru a ajuta la implementarea unui proiect care are ...
DNSC avertizează cu privire la un nou atac de tip phishing, denumit Spiderman, prin care hackerii copiază perfect site-urile băncilor europene și fură parole și date de card
DNSC avertizează cu privire la un nou atac de tip phishing, denumit Spiderman, prin care hackerii copiază perfect site-urile ...
Un nou tip de atac phishing, denumit Spiderman, este folosit de către infractori pentru a copia perfect site-urile zecilor ...