O pereche de viruşi informatici se ajută reciproc să supravieţuiască

Doi viruşi informatici care colaborează se dovedesc greu de eliminat din computerele infectate, indică un studiu realizat de compania Microsoft, citat de BBC.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 19:19
O pereche de viruşi informatici se ajută reciproc să supravieţuiască

Perechea de viruşi zădărniceşte încercările de eliminare descărcând cu regularitate versiuni actualizate ale ‘partenerului’ de malware. Versiunile noi sunt de regulă necunoscute pentru programele antivirus, ceea ce permite menţinerea programelor nocive.

Odată prezenţi pe un PC, viruşii preiau controlul asupra acestuia, care poate fi folosit fie pentru extragerea de date ce prezintă interes comercial, fie pentru a trimite spam sau a ataca alte calculatoare.

Relaţia apropiată dintre cei doi viruşi a fost prezentată într-un blog al cercetătorului Hyun Choi de la Microsoft, specialist în malware. Potrivit acestuia, doi viruşi de Windows, cunoscuţi ca Vobfus şi Beebone, sunt găsiţi în mod regulat împreună. De obicei primul care se instalează într-un computer este Vobfus şi foloseşte diferite tactici pentru a-şi infecta victimele, a arătat Choi. Vobfus se poate instala via diverse link-uri capcană de pe site-uri de internet, poate călători pe reţele de calculatoare sau se poate ascunde în drive-uri USB, infectând calculatoarele conectate.

Odată instalat, Vobfus ‘îl’ descarcă pe Beebone, înscriind calculatorul într-un botnet, o vastă reţea de computere infectate. Ulterior, explică Choi, cei doi încep să lucreze împreună, descărcând cu regularitate versiuni noi ale partenerului de criminalitate informatică. Este un mecanism puternic ce permite menţinerea sub control a computerelor infectate, notează analistul.

‘În cazul Vobfus, chiar dacă este detectat şi remediat, este posibil ca acesta să fi descărcat un Beebone nedetectat, care la rândul său poate descărca o variantă nedetectată a Vobfus’, potrivit lui Choi.

‘Cele două familii de ciberinfractori sunt legat intrinsec’, afirmă Choi pe blog, adăugând că ‘relaţia ciclică’ a ajutat Vobfus să devină o problemă persistentă încă din 2009, când a apărut prima dată.

Înfrângerea celor doi viruşi este problematică, pentru că Vobfus se pricepe foarte bine la deplasări pe reţele, mai spune analistul. Acesta recomandă, pe lângă menţinerea la zi a soft-urilor de pe PC, dezactivarea opţiunii ‘autorun’ de pe calculatoarele pe care e instalat Windows, de care se foloseşte Vobfus când atacă prin drive-uri USB. De asemenea, se recomandă precauţie la intrarea pe diverse link-uri către alte site-uri, pentru a evita contaminarea de la adrese URL infectate.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Peste 23.000 metri liniari de foraje s-au efectuat pentru studiul de fezabilitate
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Peste 23.000 metri liniari de foraje s-au efectuat pentru studiul de fezabilitate
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) prezintă miercuri detalii despre proiectul Autostrăzii A13 Brașov - Bacău, aflat în etapa elaborării studiului de fezabilitate....
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public București - Ilfov (TPBI) anunță organizarea unei expoziții ...
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Într-un răspuns pentru Economica, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că urmează noi etape până la o decizie ...
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații Premium de la Business Lounge
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru închirierea şi modernizarea noilor Business ...