O să vedem cartiere întregi de închiriat, pentru că nimeni n-o să-și mai permită să ia un credit, spune Adrian Negrescu

Analistul economic Adrian Negrescu spune că la acest moment se înregistrează numeroase fuziuni în piață, în prim-plan aflându-se companiile mari care cumpără firme mici. „Își iau cote de piață, cumpără ieftin, față de vârful perioadei când toată lumea făcea bani. În cel mai bun caz, prețurile sunt mai mici cu cel puțin 25%. Pe zona de fuziuni și achiziții sunt discount-uri și de până la 70%”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Negrescu.
Termene.ro - vin, 14 nov. 2025, 12:13
O să vedem cartiere întregi de închiriat, pentru că nimeni n-o să-și mai permită să ia un credit, spune Adrian Negrescu

„Se cumpără într-o frenezie imobile, care sunt transformate deja în imobile de închiriere, pentru că au crescut foarte mult și în România chiriile. O să devină o afacere afacere extrem de profitabilă să cumperi acum un bloc cu o medie de 50.000 euro apartamentul și apoi să-l închiriezi. În zece ani ai scos investiția”, a spus pentru Termene Adrian Negrescu.

„O să vedem cartiere întregi de închiriat, pentru că nimeni n-o să-și mai permită să ia un credit de la bancă, la fel este și în Polonia, la Cracovia, sau în Ungaria, la Budapesta”, a spus Negrescu pentru Termene.

Citeşte integral articolul în Termene.

Te-ar mai putea interesa și
Se pregăteşte un acord istoric la nivel planetar. SUA şi Rusia încearcă să restabilească gazoductele NordStream pentru vânzări de gaz către Europa – exclusivitate Reuters
Se pregăteşte un acord istoric la nivel planetar. SUA şi Rusia încearcă să restabilească gazoductele NordStream pentru ...
Oficiali ruşi şi americani, inclusiv Jared Kushner, emisar special al preşedintelui SUA, au discutat posibilitatea implicării unui investitor american în gazoductele Nord Stream, care livrau......
Ce spune presa din China despre „războiul” cu UE şi respingerea protecţionismului
Ce spune presa din China despre „războiul” cu UE şi respingerea protecţionismului
Presa oficial chineză a îndemnat joi la menţinerea dialogului cu Uniunea Europeană, cu puţin timp înainte de vizita ...
Packeta România: 94% dintre magazinele online vor să își extindă activitatea internațională în următoarele 12 luni. Europa de Vest, principala destinație
Packeta România: 94% dintre magazinele online vor să își extindă activitatea internațională în următoarele 12 luni. ...
Extinderea internațională devine o direcție concretă de dezvoltare pentru magazinele online din România. 94% dintre ...
Scandal Internaţional – Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările de motorină nu sunt sub sancţiuni (minister)
Scandal Internaţional – Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările ...
Coreea de Sud a declarat joi că livrările de motorină către Moscova nu sunt supuse controalelor la export, după ce a ...