O ţară din UE reduce la jumătate preţul biletelor de tren pentru a ajuta populaţia în contextul crizei carburanţilor

Compania naţională de căi ferate din Lituania (LTG) a anunţat marţi că va reduce la jumătate preţul biletelor de tren pe toate rutele interne, ca răspuns la creşterea preţurilor la combustibili provocată de războiul din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 31 mart. 2026, 15:29
O ţară din UE reduce la jumătate preţul biletelor de tren pentru a ajuta populaţia în contextul crizei carburanţilor

Reducerea de 50% se va aplica în perioada 1 aprilie – 31 mai, pentru toate călătoriile interne şi la toate clasele. Această măsură poate fi combinată cu reducerile existente, inclusiv cele pentru studenţi şi seniori, au precizat LTG şi Ministerul lituanian al Transporturilor, într-un comunicat comun de presă.

Ministrul Transporturilor, Juras Taminskas, a declarat că iniţiativa este concepută pentru a-i ajuta pe cei mai afectaţi de creşterea preţurilor la combustibil, inclusiv familiile şi seniorii. „Obiectivul este ca familiile tinere şi persoanele în vârstă să aibă o alternativă mai ieftină pentru călătorie”, a spus Taminskas, scrie Agerpres.

Măsura ar urma să coste Guvernul de la Vilnius aproximativ 1,5 milioane de euro, numărul de pasageri fiind estimat să crească cu aproximativ 200.000, până la un total de aproximativ 1,2 milioane în cele două luni.

Reducerea va fi aplicată automat pe toate canalele de vânzare a biletelor, pasagerii primind cel mai mic tarif disponibil dacă se aplică mai multe reduceri.

Directorul general de la LTG, Kristina Meide, a declarat că este posibil ca operatorul să introducă vagoane suplimentare pentru a satisface cererea, dar a avertizat că biletele s-ar putea epuiza pe rutele aglomerate, în special în weekenduri şi de sărbători.

„Nu pot promite că biletele vor fi întotdeauna disponibile pe rutele populare în weekendurile cu vreme bună, dar vom face tot ce putem”, a spus Kristina Meide, sfătuindu-i pe pasageri să îşi rezerve din timp biletele.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone
Două instalaţii industriale au fost lovite de resturi de drone, printre care un depozit deţinut de Ozon, retailer rusesc din domeniul electronic, a declarat guvernatorul regiunii ruse Orenburg,......
Preşedintele iranian admite că ţara sa trece prin „numeroase dificultăţi”
Preşedintele iranian admite că ţara sa trece prin „numeroase dificultăţi”
Societatea iraniană trece prin "numeroase dificultăţi", a declarat preşedintele iranian Masoud Pezeshkian duminică, ...
România va fi prezentă în indicii FTSE Russell cu 13 companii, începând cu luna septembrie
România va fi prezentă în indicii FTSE Russell cu 13 companii, începând cu luna septembrie
România va avea 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, începând cu luna septembrie, ...
Seulul a detectat pregătiri pentru trimiterea unor trupe nord-coreene suplimentare în Rusia, dar nu şi o trimitere iminentă
Seulul a detectat pregătiri pentru trimiterea unor trupe nord-coreene suplimentare în Rusia, dar nu şi o trimitere iminentă
Armata sud-coreeană a detectat pregătiri pentru o desfăşurare suplimentară de soldaţi nord-coreeni în Rusia, deşi ...