O veste bună pentru Germania. Preţurile de producţie în cea mai mare economie din UE continuă să scadă

20 11. 2023
Stempel mit Made in Germany

Conform datelor Oficiului federal de statistică (Destatis), preţurile de producţie au scăzut cu 11% în octombrie, faţă de perioada similară din 2022, când se resimţeau efectele războiului din Ucraina. Analiştii se aşteptau la un declin anual de 11%. Este a patra lună de declin consecutiv al preţurilor de producţie în Germania şi vine după o scădere de 14,7% din septembrie, cel mai semnificativ recul din 1949, de când se colectează datele, scrie Agerpres.

Preţurile la energie au scăzut cu 27,9% în octombrie, faţă de perioada similară din 2022. Excluzând preţul energiei, preţurile de producţie în Germania au crescut cu 0,2% în octombrie, faţă de perioada similară din 2022.

În octombrie, preţurile bunurilor intermediare au scăzut cu 4,6%, în timp ce preţurile bunurilor de capital au crescut cu 4,4% iar cele ale bunurilor de folosinţă imediată cu 3,9%.

În ritm lunar, preţurile de producţie în Germania au scăzut cu 0,1% în octombrie, în timp ce analiştii estimau tot un declin de 0,1%.

Indicele privind preţurile de producţie în Germania este considerat un indicator cheie pentru inflaţie, care în octombrie s-a atenuat la 3,8%, cel mai redus nivel din august 2021.