O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei românești în semestrul II din 2026

Activitatea economică ar urma să se redreseze în semestrul al doilea din 2026, însă într-un ritm mai modest decât cel anticipat anterior, cu o contribuţie importantă a agriculturii în trimestrul III, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, publicată marţi.
AGERPRES - mar, 20 oct. 2026, 18:40
O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei românești în semestrul II din 2026

„Referitor la viitorul apropiat al poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că noile evaluări indică o redresare a activităţii economice pe ansamblul semestrului II 2026, ceva mai modestă decât s-a anticipat anterior şi cu un aport însemnat al agriculturii în trimestrul III, implicând coborârea deficitului de cerere agregată la valori mai joase decât cele previzionate în luna august 2026 pentru acest interval”, se arată în document.

Tot în minuta publicată marți, BNR arată că se așteaptă ca inflația până la sfârșitul anului să fie mai mare decât o prognozase în vară.

Potrivit BNR, evoluţia economiei în trimestrul III ar putea fi mai slabă decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, în principal pe fondul dinamicii investiţiilor.

„S-a sesizat că perspectiva se asociază cu o deteriorare a evoluţiei economiei în trimestrul III 2026 în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ce poate fi atribuită prioritar ritmului formării brute de capital fix, după cum sugerează indicatorii cu frecvenţă ridicată disponibili. Totodată, din partea exportului net este posibil un impact contracţionist în accentuare în acest interval, în condiţiile în care dinamica anuală a exporturilor de bunuri şi servicii a consemnat în iulie 2026 o scădere mai pronunţată faţă de trimestrul precedent decât cea a importurilor, astfel încât ecartul dintre ele a redevenit uşor negativ. Pe acest fond, deficitul balanţei comerciale şi-a accelerat uşor creşterea anuală în prima lună a trimestrului III, iar deficitul de cont curent şi-a mărit considerabil variaţia anuală în raport cu trimestrul anterior, în condiţiile deteriorării severe a balanţelor veniturilor, au subliniat în mai multe rânduri membrii Consiliului”, se precizează în minută.

În ceea ce priveşte evoluţiile recente, membrii Consiliului au evidenţiat stagnarea economiei în trimestrul II, după contracţia înregistrată în primele trei luni ale anului.

„În ceea ce priveşte poziţia ciclică a economiei, membrii Consiliului au arătat că activitatea economică a stagnat în trimestrul II 2026, după ce s-a comprimat cu 0,1% în precedentele trei luni, evoluţie ce face probabilă prelungirea trendului de adâncire a deficitului de cerere agregată într-un ritm moderat în acest interval, în linie cu previziunile”, se menţionează în document.

Totodată, BNR a semnalat că investiţiile au avut o contribuţie importantă la atenuarea contracţiei economice în trimestrul II, în timp ce consumul populaţiei a continuat să scadă.

„Totodată, s-a observat că restrângerea la -0,4% a contracţiei în termeni anuali a economiei în trimestrul II 2026, de la -1,2% în trimestrul precedent, a fost determinată aproape integral de formarea brută de capital fix, a cărei dinamică anuală a consemnat un amplu salt, în timp ce consumul gospodăriilor populaţiei a continuat să-şi accentueze scăderea faţă de perioada similară a anului anterior”, se arată în minută.

Membrii Consiliului au atras atenţia şi asupra incertitudinilor privind evoluţia economiei, generate de conflictul din Orientul Mijlociu, de criza energetică şi de măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar.

„Au fost reiterate însă şi incertitudinile şi riscurile semnificative la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, generate pe mai departe de conflictul din Orientul Mijlociu şi de criza energetică, prin efectele potenţial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii şi profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor şi a inflaţiei la nivel european şi mondial şi a percepţiei de risc faţă de regiune, cu impact asupra costurilor de finanţare”, se precizează în document.

În acest context, membrii Consiliului au subliniat importanţa absorbţiei fondurilor europene pentru atenuarea efectelor consolidării bugetare şi susţinerea potenţialului de creştere economică.

Consiliul de administraţie al BNR a decis, în şedinţa din 8 octombrie 2026, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an, a dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% şi a dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50%. A

Te-ar mai putea interesa și
Fondul de investiții Hellen’s Rock, deținut de omul de afaceri Sacha Dragic, l-a numit pe Jurica Novak în funcția de președinte al Consiliului de Administrație
Fondul de investiții Hellen’s Rock, deținut de omul de afaceri Sacha Dragic, l-a numit pe Jurica Novak în funcția de ...
Hellen’s Rock, vehiculul de investiții fondat de antreprenorul Sacha Dragic, anunță numirea lui Jurica Novak (foto) în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, cu efect......
România ar putea să primească până pe 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine, a anunțat Comisia Europeană
România ar putea să primească până pe 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine, a anunțat ...
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine ...
Cele mai periculoase maşini second-hand din Europa – România ocupă locul 20 din 23 în topul ţărilor cu „cele mai riscante” automobile rulate (analiză carVertical)
Cele mai periculoase maşini second-hand din Europa – România ocupă locul 20 din 23 în topul ţărilor cu „cele ...
România ocupă locul 20 din 23 de pieţe europene analizate în Indexul de transparenţă 2026, care clasifică pieţele ...
Ce se întâmplă cu leul după ce avem un nou Guvern – curs valutar interbancar 20.10.2026
Ce se întâmplă cu leul după ce avem un nou Guvern – curs valutar interbancar 20.10.2026
CURS VALUTAR INTERBANCAR - Euro a început ziua de marţi la 5,32 lei, aproape de cursul BNR anunţat ieri (5,3272 lei/euro). ...