Oamenii de afaceri s-au coalizat pe fondul deteriorării economiei, influenţată negativ de politic

Economica.net
25 07. 2012
criza_sageata_jos_scadere_recesiune_76415400

Coaliţia, care se doreşte a fi un observator şi un susţinător al măsurilor de reformă economică, a fost constituită după consultarea misiunilor diplomatice în România ale unor state membre ale UE, precum şi ale Canadei şi Statelor Unite ale Americii, se arată într-un comunicat de presă.

Parteneriatul, care vizează stabilitatea şi creşterea economică, reuneşte organizaţii precum Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), Consiliul Investitorilor Străini (CIS), Fundaţia România Business Leaders (RBLF), Camera de Comerţ Olanda-România, Camera de Comerţ Româno-Britanică, Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Româno-Canadiană, Camera de Comerţ Bilaterală România-Irlanda, Camera de Comerţ şi Industrie România-Finlanda, Asociaţia de Afaceri Danezo-Română şi Camera Bilaterală de Comerţ România-Cipru.

Coaliţia este deschisă şi altor grupuri de afaceri care vor să se alăture acestei inţiative.

Companiile membre ale organizaţiilor fondatoare acoperă o pondere seminificativă din totalul investiţiilor din România şi susţin mii de locuri de muncă.

Reprezentanţii coaliţiei evidenţiază deprecierea „fără precedent” a monedei naţionale şi pierderea încrederii în economia locală a investitorilor, antreprenorilor şi populaţiei.

În calitate de reprezentanţi ai sectorului privat, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul afacerilor derulate în România, precum şi al angajaţilor.

În acest context, coaliţia solicită Guvernului iniţierea unui dialog strategic cu sectorul privat şi cu alte entităţi importante implicate, pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri şi competitivitatea României pe plan internaţional, precum şi acţiuni ferme şi decisive pentru restabilirea încrederii.

Liderii asociaţiilor de afaceri s-au întâlnit marţi cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta situaţia economică, factorii care afectează climatul de afaceri precum şi măsurile necesare care trebuie luate pentru redresarea situaţiei economice.

Organizaţiile partenere urmăresc inclusiv respectarea de către România a acordului cu Fondul Monetar Internaţional, „care are rolul de garant al stabilităţii mediului de afaceri şi al îmbunătăţirii competitivităţii României pe plan internaţional”.