Oana Schmidt-Hăineală – preşedinte al CSM

Economica.net
04 01. 2013
oana_schmidt_haineala_60483100

Oana Schmidt-Hăineală s-a născut la 2 iunie 1975. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi (1997). A absolvit o serie de cursuri postuniversitare de specializare: drept penal şi criminologie la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1998-1999); management organizaţional la Universitatea din Bacău (2005-2006). În domeniul securităţii naţionale a absolvit cursuri de specializare şi programe de masterat: curs la Colegiul Galilee din Israel (iunie-iulie 2008); master în securitate şi apărare naţională la Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’ (2008-2009); master în ştiinţe militare şi informaţii în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii (aug. 2008 – ian. 2010). Din 2011 este doctorand în ştiinţe militare şi informaţii în cadrul programului doctoral organizat de Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’.

A intrat în magistratură la 1 mai 1998, fiind procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Bacău (până la 1 sept. 2002). A deţinut ulterior funcţiile de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti din jud. Bacău (15 nov. 2001-15 iul. 2002); procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (15 iul. 2002-24 sept. 2004); prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (1 nov. 2002-24 sept. 2004); procuror în cadrul secţiei de urmărire penală şi criminalistică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (15 mart.2004-15 iun.2004); procuror-şef al Biroului anchete speciale magistraţi şi poliţişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (15 iun. 2004-1 aug. 2004); prim-procuror al parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (1 aug. 2004- 21 mai 2008).

A fost director al Direcţiei pentru relaţia cu Ministerul Public şi de prevenire a criminalităţii şi a corupţiei în cadrul Ministerului Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti 21 mai 2007-21 mai 2009. În aceeaşi perioadă a fost şi evaluator GRECO (Grupul statelor care luptă împotriva corupţiei), fiind şeful delegaţiei române în cadrul acestui organism.

A deţinut funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor în cadrul Guvernului României în perioada 21 mai 2009 – 4 febr. 2010, iar ulterior a deţinut funcţia de consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (4 febr. 2010-15 iul. 2010).

Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (15 iul. 2010-6 ian. 2011), iar din 7 ianuarie 2011 este membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de şase ani şi Coordonator al Comisiei Relaţia cu Uniunea Europeană şi organismele internaţionale din cadrul CSM.

De la 7 ianuarie 2012 deţine funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii pentru un mandat de un an.

Vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză, având şi cunoştinţe de limbă arabă.

Este căsătorită.