Obama merge în Polonia, prima etapă a unui turneu în Europa

Economica.net
03 06. 2014
obama_63215500

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina – cel mai serios diferend din Europa de la încheierea Războiului Rece – vor marca fiecare etapă a turneului preşedintelui Obama, din Polonia până în Normandia pentru comemorarea zilei de 6 iunie 1944, trecând pe la summitul G7 de la Bruxelles.

Boiengul Air Force One a decolat din apropiere de Washington în jurul orei locale 19.40 (23.40 GMT). El urmează să aterizeze marţi la Varşovia, unde Barack Obama se va întâlni cu piloţi americani şi polonezi care zboară pe avioane americane de vânătoare de tip F-16 şi sunt pe cale de a alcătui patrule comune, un proiect lansat după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea (sud-est).

Liderul administraţiei de la Washington va participa, de asemenea, la cea de-a 25-a aniversare a primelor alegeri democratice din această fostă ţară a lagărului comunist, festivităţi care vor dobândi o rezonanţă specială în contextul crizei ucrainene dintre Moscova şi Occident.

Va fi vorba în primul rând de a da asigurări ţărilor din Europa de Est în legătură cu angajamentul Statelor Unite pentru apărarea securităţii aliaţilor din NATO după înglobarea Crimeii de către Rusia.

Astfel, preşedintele Obama va profita de etapa de la Varşovia ‘pentru a privi, de asemenea, prezentul şi necesitatea pentru Statele Unite şi Europa de a rămâne alături pentru securitatea în Europa de Est şi apărarea valorilor democratice, după cum s-a observat într-un mod atât de semnificativ în ultimele luni în Ucraina’, a explicat consilierul adjunct pe probleme de securitate naţională de la Casa Albă, Ben Rhodes.

În semn de sprijin puternic acordat noului regim de la Kiev, Barack Obama se va întâlni miercuri în Polonia cu preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, la a cărui ceremonie de învestire va asista sâmbătă vicepreşedintele SUA, Joe Biden.

Este vorba despre cel de-al doilea turneu întreprins de Barack Obama în Europa în termen de două luni.