Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C este pe cale de a se prăbuși, avertizează secretarul general al ONU, Antonio Guterres

Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este "pe punctul de a se prăbuşi", a avertizat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, temându-se că noile planuri aşteptate de COP30 vor fi insuficiente, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 20 sept. 2025, 09:30
Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C este pe cale de a se prăbuși, avertizează secretarul general al ONU, Antonio Guterres

Obiectivele climatice pentru 2035 ale ţărilor semnatare ale Acordului de la Paris, cunoscute şi sub numele de Contribuţii Determinate la Nivel Naţional (NDC), erau iniţial aşteptate cu câteva luni în urmă. Însă incertitudinile legate de tensiunile geopolitice şi rivalităţile comerciale au încetinit procesul.

Cu mai puţin de două luni până la COP30 în Brazilia, noile planuri din partea zeci de ţări sunt anunţate cu întârziere, în special cele ale Chinei şi Uniunii Europene, puteri considerate esenţiale în viitorul diplomaţiei climatice.

ONU speră ca summitul privind clima, coprezidat miercuri la New York de Antonio Guterres şi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, va fi o ocazie de a da un nou impuls procesului.

„Avem absolut nevoie ca ţările să prezinte (…) planuri de acţiune climatică pe deplin aliniate cu obiectivul de 1,5°C, acoperind întreaga lor economie şi toate emisiile de gaz cu efect de seră”, a declarat secretarul general al ONU într-un interviu acordat AFP.

Limitarea încălzirii globale la +1,5°C în raport cu era preindustrială (1850-1900) este cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris din 2015.

Oamenii de ştiinţă subliniază importanţa limitării încălzirii globale cât mai mult posibil, deoarece fiecare fracţiune de grad suplimentară aduce mai multe riscuri cum ar fi valurile de căldură sau distrugerea vieţii marine.

Potrivit ONU, 2024 a fost cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, încununând un deceniu „extraordinar de temperaturi record”.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...