Obligațiile firmelor de transport rutier din 2 februarie, când intră în vigoare Directiva detașării

30 01. 2022
camioane_granita_bulgaria_grecia_16574100

Directiva prevede că șoferii profesioniști ai firmelor de transport rutier care efectuează operațiuni de crosstrade sau cabotaj pe teritoriul UE și al Regatului Unit , vor trebui înregistrați în cadrul platformei lansate de Comisia Europeană – IMI, urmând ca acestora să le fie emise certificate de detașare cu valabilitatea de maximum 6 luni, pe care trebuie să le dețină în format electronic sau pe hârtie la bordul vehiculelor.

Sunt excluse de la prevederile Directivei detașării care intră în vigoare în data de 2 februarie 2022, operațiunile de transport bilateral, tranzitul și până la 2 transporturi rutiere intracomunitare crosstrade efectuate pe lângă cele inițiale de bilateral.

Pentru a ajuta firmele de transport rutier din România să respecte prevederile Directivei detașării, UNTRR a lansat platforma www.detasaretransport.ro, unde operatorii de transport rutier pot beneficia de managementul certificatelor de detașare.

Prin înregistrarea pe platforma www.detasaretransport.ro firmele de transport rutier au acces la gestionarea declarațiilor de detașare, alerte la expirarea acestora și în caz de control din partea autorităților din statele membre și comunicare cu autoritățile competente ale statului membru în care a avut loc detașarea.

Totodată, firmele de transport rutier vor beneficia de informații actualizate cu privire la cerințele privind detașarea din fiecare stat membru.

Deși CE a declarat că noile reguli privind declarațiile de detașare au ca scop reducerea sarcinii administrative ce revine operatorilor și simplificarea procesului de transmitere a declarațiilor de detașare printr-un portal unic al UE, care va înlocui site-urile web naționale din statele membre UE precum SIPSI, MILOG, LIMOSA, MELDLOKET, UTIK, LSDB – cu toate acestea, noile proceduri CE rămân complexe și împovărătoare pentru transportatorii rutieri, în special pentru firmele mici care trebuie să aloce resurse umane suplimentare pentru gestionarea volumului mare de declarațiii de detașare solicitate de CE pentru fiecare șofer și pentru fiecare țară.

La nivel european, România este a 8-a piață de transport rutier din Uniunea Europeană și se poziționează pe locul 3 în UE la operațiunile de transport rutier internațional de tip cross-trade (10,5%) și cabotaj (8,2%).

Reprezentanții UNTRR reamintesc că au contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prevederile discriminatorii ale Pachetului Mobilitate 1, care restricționează grav activitatea transportatorilor români în UE, iar acțiunea juridică este în curs și sprijinită de Guvernul României.

UNTRR încurajează firmele de transport rutier care doresc să apeleze la servicii de management privind certificatele de detașare să lucreze cu cei care sunt de partea lor, întrucât le oferă atât un beneficiu, cât și suport în fața autorităților naționale și internaționale.