OCDE: Criza bugetară din Germania ar putea încetini economia UE

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat joi că criza bugetară din Germania, care a pus sub semnul întrebării cheltuieli planificate în valoare de zeci de miliarde de euro, ar putea încetini economia europeană în următorii ani, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 23 nov. 2023, 14:49
OCDE: Criza bugetară din Germania ar putea încetini economia UE

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

„Dacă vor exista mai puţine investiţii şi cheltuieli în Germania în următorii ani, pentru că vor exista mai puţini bani disponibili, asta va avea în mod inevitabil un impact asupra economiei UE”, a declarat directorul biroului pentru Germania de la OCDE, Robert Grundke.

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a Germaniei a provocat o gaură de 60 de miliarde de euro în finanţele celei mai mari economii europene, astfel că Guvernul german se chinuie să găsească o soluţie pentru perioada următoare. Diminuarea cheltuielilor va avea drept consecinţă faptul că Germania va importa mai puţine bunuri intermediare şi bunuri finale şi servicii din Uniunea Europeană.

„Incertitudinea cu privire la viitorul politicii fiscale are deja un impact negativ asupra activităţii de investiţii a companiilor şi comportamentului de consum al gospodăriilor din Germania”, a adăugat Grundke.

Sectorul siderurgic din Germania şi-a exprimat joi îngrijorările împărtăşite de multe companii cu privire la ce se va întâmpla cu fondurile promise de Guvernul de la Berlin pentru transformarea industrială a Germaniei. „Politicienii trebuie să găsească răspunsuri din cauza pierderilor mari de încredere în industrie”, a declarat Bernhard Osburg, preşedintele Asociaţiei producătorilor de oţel din Germania şi totodată director general la Thyssenkrupp.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România şi-a depus pentru prima dată candidatura.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...