Ofertă de Ziua Copilului de la TAROM. Copiii zboară cu tarif zero săptămâna viitoare

Economica.net
29 05. 2015
tarom_21_69349100

„TAROM sărbătoreşte Ziua Copilului prin lansarea unei oferte surpriză. Orice copil cu vârsta cuprinsă între 0 – 12 ani (neîmpliniţi), însoţit de un adult, care va călători pe zborurile directe operate de compania TAROM dinspre România către orice destinaţie externă, va beneficia de tarif zero, achitând doar contravaloarea taxelor de aeroport pe respectiva rută”, potrivit unui comunicat al TAROM, citat de Agerpres.

Biletele vor putea fi achiziţionate în săptămâna 1 – 5 iunie pentru călătorii efectuate în perioada 22 iunie – 13 septembrie 2015 (data ultimului retur).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

În prezent, TAROM operează zboruri peste 40 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.