Ofertă surpriză în Italia. Cea mai veche bancă din lume, Monte dei Paschi di Siena, a anunţat că vrea să cumpere Mediobanca

24 01. 2025
monte paschi siena 57654

Monte dei Paschi, care a fost ani de zile banca cu probleme din Italia, până când a fost salvată de stat în 2017, oferă 23 de acţiuni proprii pentru fiecare 10 titluri Mediobanca licitate, echivalentul unei prime de 5% a preţului acţiunilor Mediobanca la închiderea şedinţei de joi a Bursei de la Milano, scrie Agerpres.

Capitalizarea bursieră a Mediobanca se situează la 12,7 miliarde de euro, iar a Monte dei Paschi la 8,8 miliarde de euro.

Oferta vine după Italia şi-a redus gradual, de la 68% la 11,7%, participaţia deţinută la Monte dei Paschi, ceea ce adus în Consiliul de Administraţie al băncii compania holding Delfin a miliardarului Leonardo Del Vecchio.

Delfin este cel mai mare acţionar al Mediobanca, cu o participaţie de 19,8%, în timp ce miliardarul Francesco Gaetano Caltagirone deţine 7,8%.

În ianuarie, Delfin aproape şi-a triplat participaţia sa iniţială în MPS, la 9,8%.

Mediobanca, Caltagirone şi Delfin sunt cei mai mari acţionari ai companiei de asigurări Generali.

Caltagirone, care iniţial a achiziţionat 3,5% din Monte dei Paschi, şi-a majorat participaţia la 5% în noiembrie.

În ultimii ani MPS s-a restructurat cu succes, sub conducerea directorului general Luigi Lovaglio, care anterior a lucrat la UniCredit.

Italia caută un partener pentru MPS, care, ca şi alte bănci de mărime medie, se confruntă cu dificultăţi, pe fondul concurenţei instituţiilor non-bancare, şi are nevoie de investiţii masive în tehnologie.