Oficial BCE: Este posibil ca instituţia să reducă dobânda de bază

Ewald Nowotny, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat vineri că banca are capacitatea de a reduce dobânda de referinţă dacă economia zonei euro continuă să se deterioreze şi ar putea chiar să reducă la zero dobânda la depozite, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 08 iun. 2012, 12:26
Oficial BCE: Este posibil ca instituţia să reducă dobânda de bază

Miercuri, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să păstreze nemodificată dobânda de referinţă la nivelul record de 1%, cel mai scăzut nivel din istoria instituţiei. BCE nu a coborât niciodată dobânda de referinţă sub nivelul de 1%. 

‘Avem la dispoziţie atât măsuri de politică monetară cât şi instrumente de lichiditate’, a declarat vineri Ewald Nowotny, care este şi guvernator al Băncii Naţionale a Austriei. Întrebat care sunt şansele pentru o reducere de dobândă la reuniunea de luna viitoare, Nowotny a spus: ‘nu ne pre-angajăm niciodată cu privire la dobânzi, dar vedem riscuri sporite la adresa creşterii. Dacă aceste riscuri se vor materializa am putea fi nevoiţi să acţionăm’. 

De asemenea, Ewald Nowotny a devenit primul oficial de la BCE care a sugerat că banca ar putea fi dispusă în prezent să reducă la nivelul zero dobânda pentru sumele pe care băncile le depun la BCE, o idee respinsă până acum de BCE. ‘Îmi pot imagina o dobândă zero la depozite’, a spus Ewald Nowotny. 

În prezent dobânda la depozitele constituite de bănci la BCE este de 0,25% în timp ce dobânda overnight este de 0,3%. Prin reducerea la zero BCE ar ieftini şi mai mult finanţarea pentru bănci, lucru care s-ar resimţi şi asupra consumatorilor şi firmelor. 

În schimb, Ewald Nowotny a minimalizat şansele pentru ca BCE să demareze o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale sau un nou val de credite ieftine pe trei ani. ‘În prezent nu văd nicio perspectivă pentru o reluare a programului de achiziţii de bonduri (SMP) sau a operaţiunilor de refinanţare pe termen lung (LTRO)’, a spus Ewald Nowotny. 

În ultimii ani Nowotny devenit unul din cei mai buni indicatori ai direcţiei în care se va îndrepta politica BCE. În luna septembrie a anului trecut Nowotny a fost primul care a venit cu ideea ca BCE să ofere finanţare pe trei ani, cu trei luni înainte ca BCE să demareze o astfel de operaţiune

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă în contextul dobânzilor mai ridicate şi......
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze structura geografică
Generali anunță că se va reorganiza, grupul italian urmând să se concentreze pe două afaceri de bază și să eficientizeze ...
Cea mai mare companie italiană de asigurări, Generali, a anunţat joi că se reorganizează, concentrându-se pe două ...
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi negative, care le-au afectat reputațiile
Google a fost dat în judecată de un grup de medici și dentiști japonezi, din cauza permiterii publicării unor recenzi ...
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi la Tokyo o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, ...