Oficial. Contribuția de cogenerare, plătită de toți consumatorii de energie în factură, a crescut cu 50%

29 10. 2021
factura curent

Contribuția de cogenerare va avea o valoare de 2,55 bani/kWh începând cu data de 1 noiembrie 2021, potrivit Ordinului ANRE nr. 111 publicat deja în Monitorul Oficial.

Contribuția pentru cogenerarea eficientă este acum de 17 lei/MWh (1,7 bani/kWh), fără TVA, și o vedeți în factura dvs. de energie electrică. Așadar, după 1 noiembrie, această taxă va fi cu 50% mai mare.

Creșterea ei este generată de creșterea unor costuri ale producătorilor de energie în cogenerare, cum ar fi prețul mult mai mare al gazelor naturale și creșterea cotațiilor certificatelor de carbon.

Banii din această taxă vor merge către 27 de companii producătoare de energie electrică și termică în cogenerare, ce operează 35 de centrale. Cel mai mare dintre ei este Electrocentrale București (Elcen).

În total, de când există această schemă, din 2011, consumatorii de energie electrică din România au plătit circa 1,7 miliarde de euro, până în anul 2020. Din păcate, deși schema era gândită initial pentru a se finanța investiții noi, nu s-a făcut mai nimic, iar banii au fost folosiți pentru cheltuielile curente, de fapt, ale producătorilor de energie electric și termică.

Impactul în facturi, la primăvară

Deși ar fi trebuit ca toți consumatorii de energie electrică să plătească în facturi această taxă începând cu factura din decembrie, ultimele reglementări amână, în mare parte, impactul ei până la primăvară. Asta pentru că, potrivit noii legi promulgate deja de Președinte, prețurile la energie electrică pentru casnici se plafonează și, ulterior, se compensează iar pentru clienți comerciali de genul IMM-urilor, microîntreprinderilor, PFA, cabinete individuale, profesii liberale, această taxă, ca și certificatele verzi și costurile de rețea, nu se plătesc.

Perioada în care se acordă aceste facilități este cuprinsă între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022, așadar toți consumatorii vor plăti această taxă din primăvară.