Oficial Kaufland despre eliminarea taxelor de raft: „Este foarte frumos. Noi nu am avut niciodată taxe de raft”

Pe măsură ce data la care Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să dea un verdict pentru legea hipermarketurilor se apropie, poziţiile retailerilor devin tot mai diverse, deşi se exprimă şi prin vocea comună a Asociaţiei din care fac parte -AMRCR. Retailerul german Kaufland, numărul unu în comerţul alimentar după cifra de afaceri, susţine că eliminarea taxelor de raft nu este o problemă şi că ei au deja peste 50% produse proaspete în magazine. Competiţia dintre marile lanţuri a început să se vadă şi când sunt puşi în faţa leguitorului.
Alina Stanciu - mie, 22 iun. 2016, 13:51
Oficial Kaufland despre eliminarea taxelor de raft:

Vocea liderului retailului alimentar din România, Kaufland, pe tema modificării legii comerţului cu produse alimentare (Legea 321/2009) începe să sune pe alocuri altfel faţă de punctul de vedere al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR. Valer Hancaş, manager Corporate Affairs&&Comunicare în cadrul Kaufland România a răspuns unei întrebări legate de efectele dispariţiei taxelor de raft, în cazul în care legea va fi promulgată, că, în cazul Kaufland, nu ar fi nicio problemă. „Este o iniţiativă frumoasă, pentru că la Kaufland România nu există taxe de raft. Niciun furnizor nu a avut vreodată taxă pentru că i s-a aşezat marfa la raft”, a declarat acesta. 

Citeşte şi Efectele perverse ale legii hipermarketurilor de pe masa lui Iohannis. Retailerii speră la creşteri, consumatorul plăteşte

Poziţia oficială a AMRCR, dar şi a altor retaileri importanţi de pe piaţa locală, este că scoaterea în ilegalitate a acestor taxe pe servicii ar duce atât la creşterea preţurilor cât şi la modificarea felului în care arată magazinele . „Comercianții, în marea lor majoritate, nu își vor mai putea permite nici mercantizarea suplimentară. Astfel din magazine vor dispărea foarte probabil și display-urile, degustările, chiar și frigiderele de la furnizori, începând cu berea și terminând cu lactatele și înghețata”, anunţa AMRCR, printr-un comunicat.

Problema 51% legume şi fructe româneşti pe raft nu este o problemă a Kaufland

În ceea ce priveşte prevederea din noua lege care introduce obligativitatea ca marii retaileri să achiziţioneze 51% din volumul de marfă din lanţul alimentar scurt, oficialul Kaufland susţine că pentru ei nu ar exista o poroblemă, dar că terminilogia „lanţ scurt” îi induce în eroare. „Noi am avut această politică de a lucra cu producătorii români încă din 2005, de când am intrat pe piaţa locală. Astfel, reuşim ca în plin sezon să avem 60-70% legume şi fructe româneşti. Dar acest lucru nu se poate face de pe o zi pe alta. În ultimii trei ani am crescut numărul produselor româneşti cu 50%”, a declarat Hancaş potrivit căruia în magazinul Kaufland Ferentari, ultimul deschis de retailer, peste 50% din produse sunt produse în România.

Potrivit datelor Kaufland, în acest moment, peste 50% din sortimentul retailerului este produs în România. Spre exemplu, la panificație este un procent de 100% produse din România; la sortimentul de ouă peste 90% provin din România; peste 60% din numărul de articole din sortimentul de miere sunt din România. În ceea ce privește lactatele: numărul articolelor românești din magazinele Kaufland a crescut în ultimii ani cu peste 15%/an. 

O posibilă soluţie de luat în calcul

Oficialul retailerului german mai spune, de asemenea, că dacă legislativul, producătorii şi retailerii ar fi dezbătut real fiecare detaliu al legii ar fi ieşit un act normativ benefic pentru toată lumea. De asemenea, managerul Kaufland înaintează şi o propunere: ” Aşa cum retailerii sunt împărţiţi după cifra de afaceri, de ce să nu fie împărţiţi şi furnizorii. Astfel, ar putea beneficia de plata la şapte zile cei care au nevoie reală de aceşti bani, cei care trebuie sprijiniţi. Nu ar trebui să finanţăm noi stocurile celor mari”, a declarat Hancaş.

Kaufland este singurul lanţ de retail membru AMRCR care şi-a transmis poziţia faţă de modificarea Legii 321/2009 separat de AMRCR.

La câteva zile de la comunicatul transmis de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) și chiar în ziua în care ar trebui să se voteze Legea în Camera Deputaților, Kaufland România a trimis un comunicat prin care își exprimă punctul de vedere, în completarea comunicatului de presă transmis de Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

„Studiile și analizele interne Kaufland România ne-au confirmat că acest demers legislativ ar putea determina o nesiguranță pe piață și nu rezolvă problemele agriculturii din România: lipsa infrastructurii adecvate de producție și de depozitare, fiscalizarea și controlul sectorului de producție (de exemplu controlul pesticidelor), lipsa asocierii între producători, lipsa unei strategii naționale cu privire la combaterea efectelor meteo. Cu certitudine, având în vedere condițiile actuale, propunerile de modificare a Legii 321/2009 nu vor putea fi puse în practică” 

Kaufland a anunţat, de asemenea, că împărtășeşte punctul de vedere al AMRCR conform căruia „Lanțul scurt de aprovizionare nu garantează sprijin pentru producătorii români și restrânge libertatea consumatorilor români de a alege.”

„Este cunoscută apetența românilor pentru produsele autohtone, însă nu ar trebui să ignorăm dreptul de liberă alegere a consumatorului de a beneficia de o varietate cât mai largă de produse. Limitarea acestui drept ar putea determina chiar și încălcarea legislației europene” , mai spune Kaufland.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Sud-Est, a prezentat rezultate operaționale în creștere în primul trimestru al acetui an....
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia ...
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere ...
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...