Oficial. S-a dublat termenul de intrare în vigoare a polițelor RCA. Impact direct și în falimentul Euroins, cu 1,8 milioane de șoferi implicați

A fost publicată în Monitorul Oficial decizia Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care se prelungește perioada care poate trece de la încheierea unui contract de asigurare RCA până la intrarea în vigoare a acestuia. De astăzi, șoferii își pot cumpăra o poliță RCA și cu 60 de zile înainte ca aceasta să intre efectiv în vigoare, măsură utilă în contextul unei pieței în care presiunile pe scumpirea RCA sunt constante.
Ion Dobreanu - lun, 21 aug. 2023, 22:04
Oficial. S-a dublat termenul de intrare în vigoare a polițelor RCA. Impact direct și în falimentul Euroins, cu 1,8 milioane de șoferi implicați

Decizia, anunțată de Economica în urmă cu aproximativ o lună, vizează în mod direct și șoferii care au RCA încă valid la Euroins, al căror număr se ridică la circa 1,8 milioane. Mai ales în contextul în care valabilitatea asigurărilor Euroins va fi prelungită cu trei luni, până pe 8 decembrie, măsura îi ajută pe clienții Euroins să evite perioadele în care piața va fi aglomerată (în jurul datei în care polițele vor expira automat, conform legii) și să cumpere RCA la un preț mai bun.

” Proiectul are in vedere modificarea prevederilor art. 13 alin. (12) din Norma nr. 20/20171 prin care este reglementata perioada in care contractul RCA poate intra in valabilitate de la momentul incheierii acestuia. (…) Prin propunerea de modificare se are in vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevazut in prezent de prevederile art. 13 alin. (12), astfel incat termenul maxim pentru intrarea in vigoare a contractelor RCA sa fie majorat pana la 60 de zile de la incheierea contractului”, se preciza în nota de fundamentare a proiectului le cărui prevederi au intrat astăzi în vigoare.

AICI vedeți mai multe detalii despre felul în care noua măsură poate ajuta șoferii să își găsească un RCA mai ieftin

Pachet de măsuri pentru clienții și păgubiții Euroins

Prelungirea valabilității polițelor emise de Euroins până la data de 8 decembrie este o măsură care ar trebui privită împreună cu alte două decizii gândite la nivelul ASF. Este vorba în primul rând despre limitarea prețurilor la nivelul maxim practicat de fiecare companie în parte, pe fiecare segment de clienți, la data de 28 februarie 2023. Această măsură va permite celor a căror poliță expiră să achiziționeze una nouă la un preț relativ comparabil cu cel de dinainte de falimentul Euroins. Despre celelalte măsuri din pachet, detalii mai jos.

CITEȘTE AICI: Se prelungește valabilitatea polițelor RCA la Euroins. Schimbările anului pentru 1,8 milioane de șoferi – Document

Te-ar mai putea interesa și
Groenlanda:Danemarca anunţă crearea unui grup de lucru cu SUA, cu care rămâne dezacorduri, după întâlnirea de la Washington
Groenlanda:Danemarca anunţă crearea unui grup de lucru cu SUA, cu care rămâne dezacorduri, după întâlnirea de la Washington
Danemarca a anunţat miercuri crearea unui grup de lucru cu Statele Unite pentru a aborda 'dezacordurile' dintre ele în ce priveşte viitorul Groenlandei, după întâlnirea pe care au avut-o la......
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare ...
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...