Oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie

Toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, a anunţat Compania Naţională 'Poşta Română' (CNPR), într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 10:12
Oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie

Potrivit sursei citate, programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei) şi 1 Decembrie (Ziua Naţională a României) sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Pe de altă parte, vineri, 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar în data de 3 decembrie programul va fi unul normal, pentru o zi de sâmbătă.

În acest context, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 28 – 29 noiembrie 2016 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, precizează Poşta Română

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...