Oil Terminal – Profitul brut a crescut cu 23,1% în primele nouă luni din 2025

Profitul brut obţinut de Oil Terminal, în primele nouă luni ale anului, a fost mai mare cu 23,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, conform raportului financiar, transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
AGERPRES - J, 13 nov. 2025, 10:24
Oil Terminal - Profitul brut a crescut cu 23,1% în primele nouă luni din 2025

La finalul lunii septembrie 2025, rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 10,2%, EBITDA o creştere cu 14,5%, iar productivitatea muncii valorice (lei/persoană) o creştere cu 2,9%, comparativ cu nivelul aprobat prin BVC rectificat.

Reprezentanţii companiei estimează, pentru trimestrul IV al acestui an, realizarea unei cifre de afaceri în limitele bugetate pentru această perioadă, efectuarea unor cheltuieli totale preliminate proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, precum şi realizarea unui profit brut cel puţin la nivelul aprobat pentru 31 decembrie 2025.

Potrivit sursei citate, cifra de afaceri realizată cumulat, la 30 septembrie 2025, a depăşit 304 milioane de lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind consemnată o scădere în mărime absolută de 48 milioane de lei.

De asemenea, datoriile pe termen lung ale companiei au crescut, la 30 septembrie, la 242 milioane de lei (în formă revizuită), faţă de 204,9 milioane de lei, la 30 decembrie 2024 (în formă auditată).

La nivelul lunii septembrie 2025, numărul mediu al salariaţilor s-a situat la 1.014 persoane, comparativ cu 1.015 persoane, în septembrie 2024.

Oil Terminal, situată în Portul Constanţa, este cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional.

Principalele servicii realizate de către companie vizează: primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide pentru import, export şi tranzit; efectuarea de încercări fizico-chimice, pentru produsele derulate; efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terţi, în laboratoarele proprii; efectuarea de reparaţii şi întreţineri pentru instalaţiile şi utilajele aflate în dotare.

Compania este listată pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) începând din 9 februarie 1998, sub simbolul OIL, iar acţionarul majoritar este statul român prin Ministerul Energiei (87,7% dintre acţiuni), restul acţiunilor fiind deţinute de către persoane fizice (9,6%%) şi persoane juridice (2,63%).

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea în vigoare a unui tratat de liberă circulaţie între Spania şi......
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează ...