Olaf Scholz: Germania nu intenționează să recunoască un stat palestinian

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat vineri că guvernul său nu are în plan să recunoască oficial un stat palestinian, transmite agenția de presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 mai 2024, 18:18
Olaf Scholz: Germania nu intenționează să recunoască un stat palestinian

Nu există niciun motiv de a recunoaşte Autoritatea Palestiniană ca stat separat, a spus Scholz într-o conferinţă de presă comună cu omologul său portughez Luis Montenegro.

„Nu există claritate în ce priveşte teritoriul statului, în ce priveşte toate celelalte probleme legate de el”, a mai afirmat Scholz.

În opinia cancelarului, ceea ce este necesar, în schimb, este „o soluţie negociată între Israel şi palestinieni care revine la o soluţie cu două state”, cu o Autoritate Palestiniană responsabilă atât pentru Cisiordania, cât şi pentru Fâşia Gaza.

Dar suntem încă foarte departe de aşa ceva”, a afirmat el.

Important acum este „să se ajungă la o încetare pe termen lung a focului” şi ca „toate părţile să se angajeze faţă de soluţia cu două state”, a mai spus Scholz.

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat că vor recunoaşte statul palestinian începând cu data de 28 mai, o decizie faţă de care guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat cu furie.

Prim-ministrul portughez a afirmat că Lisabona nu va lua această măsură deocamdată, menţionând însă că ţara sa a votat în favoarea recunoaşterii Palestinei ca membru deplin al Adunării Generale a ONU.

În conferinţa de presă de vineri, Scholz a mai spus că a devenit clar în ultimele săptămâni că ţări arabe lucrează din greu pentru a asigura securitatea în Orientul Mijlociu, ceea ce ar trebui să dea speranţe pentru o posibilă soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian.

Cu toate acestea, o „recunoaştere simbolică a statalităţii” nu ar face ca lucrurile să avanseze, a apreciat Scholz.

Te-ar mai putea interesa și
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
Trecerea Carrefour România de sub acționariatul francez sub acționariat românesc, în urma preluării de către Dedeman, înseamnă și desprinderea treptată a companiei de o serie de sisteme,......
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Cele 13 trenuri noi de la Alstom, cumpărare de Metrorex pentru a fi operate pe Magistrala 5 de metrou, încă nu sunt în ...
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri ...
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...