Olanda: Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Amsterdam după „o informaţie” primită de autorităţi

Măsuri de securitate suplimentară au fost luate sâmbătă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol după ce autorităţile au primit "o informaţie în legătură cu aeroportul" în contextul actual de ameninţare teroristă în Europa, au anunţat municipalitatea din Haarlemmemeer şi poliţia militară, relatează AFP.
Economica.net - sâm, 30 iul. 2016, 11:39
Olanda: Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Amsterdam după

„Primarul şi poliţia militară din Haarlemmemeer au decis, împreună cu NCTV (serviciul olandez de luptă împotriva terorismului – n.r.), să ia măsuri suplimentare în aeroportul Schiphol şi în împrejurimi”, a anunţat într-un comunicat municipalitatea, care găzduieşte unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa.

Accesul în zonă continuă să fie permis şi zborurile continuă, a adăugat municipalitatea. „Schiphol este suficient de sigur pentru ca zborurile să fie asigurate”, a precizat pentru AFP Marlous Deridder, purtătoare de cuvânt a poliţiei militare olandeze.

Informaţia primită, a cărei natură nu a fost precizată, este luată în serios de serviciile de luptă împotriva terorismului, potrivit radio-televiziunii publice olandeze NOS.

Acest „semnal se înscrie în evaluarea de ameninţare naţională, care este substanţială din 2013. Ca şi în restul Olandei, la Schiphol se dă dovadă de vigilenţă suplimentară. Acest lucru se întâmplă în alte aeroporturi europene”, au explicat autorităţile municipale.

În acest context, după atentatele de la aeroporturile din Bruxelles şi Istanbul, securitatea a fost întărită la Schiphol în mod „vizibil şi invizibil”, a adăugat Deridder. „Oamenii vor vedea mai mulţi poliţişti în zonă. Am intensificat securitatea şi vom veghea în special la siguranţa pasagerilor şi a membrilor personalului”, a precizat ea.

Maşinile au fost controlate de poliţia militară, ceea ce a provocat ambuteiaje în direcţia aeroportului, potrivit NOS.

„Îi sfătuim pe pasageri să-şi rezerve mai mult timp pentru a ajunge pe aeroport”, a precizat administraţia Schiphol pe Twitter.

Măsurile suplimentare vor rămâne în vigoare „atâta timp cât va fi necesar”, a adăugat Marlous Deridder.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care pot fi acordate sumele forfetare pentru acoperirea costurilor de masă şi......
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă ...
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
ING Bank și-a reînnoit certificatele de securitate ale Home’Bank și a transmis un mesaj clienților.
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Compania aeriană a insulelor malteze își încetează operațiunile pe 30 martie. Locul ei e luat de KM Malta
Air Malta, compania națională a insulelor malteze, va efectua ultimul zbor pe 30 martie. Guvernul maltez a decis în toamna ...