Olanda se va retrage din tratatul care protejează investiţiile în energie. Polonia şi Spania au luat deja o decizie similară

19 10. 2022
KeizersgrachtReguliersgrachtAmsterdam

În vigoare din 1998, Tratatul privind Carta Energiei, care numără peste 50 de semnatari, inclusiv Uniunea Europeană, permite investitorilor să dea în judecată guvernele pentru politici care le pun în pericol investiţiile lor în sectorul energetic. Însă în ultimii ani prevederile acestui tratat au fost utilizate de companiile din sectorul combustibililor fosili şi cele din domeniul energiilor regenerabile pentru a da în judecată guvernele pentru modificările aduse cadrului de reglementare care pun în pericol randamentele companiilor de pe urma anumitor investiţii, scrie Agerpres.

Cu prilejul unei dezbateri în Parlament, ministrul pentru politici în domeniul energiei şi climei din Ţările de Jos, Rob Jetten, a spus că Tratatul privind Carta Energiei nu mai este în linie cu acordul de la Paris iar eforturile de renegociere nu au avut succes, a precizat miercuri un purtător de cuvânt.

„Din acest motiv, Ţările de Jos, preferabil împreună cu restul UE, vor ieşi din Tratatul privind Carta Energiei. Momentul în care Ţările de Jos se vor retrage în mod oficial nu a fost însă stabilit”, a informat purtătorul de cuvânt.

Italia s-a retras din acelaşi tratat încă din 2016. Alte state membre UE care au luat o decizie similară sunt Polonia şi Spania.