Olli Rehn: `Zona euro este într-o uşoară recesiune`

"Zona euro trece printr-o uşoară recesiune", a declarat comisarul european pentru probleme economice şi monetare, Olli Rehn, relatează AFP.
Economica.net - J, 08 mart. 2012, 11:13
Olli Rehn: `Zona euro este într-o uşoară recesiune`

„În prezent, zona euro este într-o uşoară recesiune”, a declarat acesta, marţi. Încă din luna ianuarie, Rehn a anunţat că aşteaptă ca zona euro să îşi reducă caracterul activ, în prima jumătate a anului. La sfârşitul lunii februarie însă, Comisia Europeană îşi publica propria previziune economică intermediară, conform căreia zona euro se îndreaptă spre a doua recesiune în decurs de trei ani, iar întreaga Uniune Europeană va ajunge în stagnare.

 

Miercuri, creşterea economică a zonei euro a fost redusă la 1,4% din PIB, pentru anul 2011, iar evaluările anterioare au fost pentru o creştere de 1,5%. Potrivit datelor Eurostat, PIB-ul a scăzut cu 0,3% în zona euro şi în întreaga Uniune Europeană, în ultimele patru luni ale anului 2011, în comparaţie cu trimestrul precedent, Bulgaria fiind printre statele cu o uşoară creştere a PIB, de 0,3%.

 

După prezentarea acestei informaţii, Rehn şi-a exprimat încrederea că reformele economice care se realizează în multe state din Uniunea Europeană vor edifica o bază solidă pentru o creştere durabilă, în pofida greutăţilor de moment ale cetăţenilor.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...