Olteanu, BNR: Ne aşteptăm la reduceri ale dobânzilor la creditele în lei

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat, luni, că se aşteaptă la reduceri ale dobânzilor la împrumuturile acordate în lei în perioada următoare, dar cheia relansării creditării în România este reprezentată de încredere şi de evoluţia economiei globale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 17:09
Olteanu, BNR: Ne aşteptăm la reduceri ale dobânzilor la creditele în lei

Prezent la o conferinţă organizată la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj, Olteanu a susţinut că BNR va lua măsuri de susţinere a credităr ii în lei, ca alternativă la creditarea în euro.

„BNR a redus dobânda de politică monetară în două rânduri, în ultimele două luni, iar acest lucru se repercutează cu o întârziere de câteva luni asupra sistemului financiar. Ne aşteptăm să existe reduceri ale dobânzilor la creditarea în lei de către bănci. Sigur, totul depinde de acel element numit încredere, de funcţionarea economiei şi de modul în care economia reală şi zona financiară se raportează una la cealaltă. Vom împinge în continuare spre creditarea în lei, ca alternativă la creditarea în euro. Elementul de încredere este esenţial şi modul în care va evolua economia globală vor fi cheia relansării creditării”, a spus Bogdan Olteanu.

Potrivit lui Olteanu, BNR are „previziuni optimiste” privind creşterea economică în acest an, ele fiind în permanentă reevaluare, în funcţie de evoluţiile internaţionale.

„Economia românească este dependentă de cea europeană, în condiţiile în care 70% dintre exporturile României sunt către zona euro, care nu are perspective foarte bune, deocamdată. Creşterea economică a României depinde de acest lucru. BNR îşi va duce mai departe mandatul de asigurare a stabilităţii financiare în condiţiile oferite de economie”, a subliniat viceguvernatorul BNR.

Olteanu a precizat că sistemul financiar din România a fost întotdeauna „reglementat, stabil, echilibrat şi conservator”.

„Acest element de conservatorism a fost considerat cu câţiva ani în urmă poate prea prudent, dar cred că această prudenţă a fost extrem de binevenită, dacă privim prin prisma recesiunii din ultimii ani şi a pierderilor mari pe care sistemele bancare mai curajoase le-au suferit. Mergem mai departe spre o perioadă mai reglementată, spre o perioadă de riscuri mai mici şi profituri mai mici în industria financiară”, a spus Bogdan Olteanu.

El a participat, luni, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, la o reuniune din proiectul „BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”, unde a susţinut conferinţa „Reglementare şi dereglementare în sectorul financiar”.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...