Olympus: Estimăm o creștere a volumelor vândute la un nivel de două cifre. Am reușit să absorbim intern impactul creșterii prețurilor la combustibil
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/Athanasios-Giannousis-630x420.jpg)
Fabrica de Lapte Brașov S.A., producătorul lactatelor Olympus în România, a depășit în 2025 pragul de 1 miliard de lei cifră de afaceri, pe fondul investițiilor de peste 217,5 milioane euro realizate de Grupul Hellenic Dairies în ultimii 25 de ani și după o creștere de 14,5% față de 2024. Compania vede creștere de două cifre a volumelor inclusiv anul acesta chiar și în contextul unei piețe „competitive și sensibilă la preț”, după cum o descrie Athanasios Giannousis, director comercial Olympus România.
„Observăm în același timp un interes tot mai mare pentru produse cu valoare adăugată, precum cele fără lactoză, high-protein sau cu ingrediente cât mai simple. În ceea ce ne privește, estimăm o creștere a volumelor vândute la un nivel de două cifre, susținută de dezvoltarea organică a businessului și de adaptarea continuă la nevoile consumatorilor. (…) Ne așteptăm să continuăm traiectoria pozitivă din ultimii ani, susținută de investițiile realizate, de dezvoltarea portofoliului și de apropierea constantă față de consumatori. Pentru noi, creșterea este rezultatul capacității de a ne adapta rapid la schimbările din piață și de a răspunde unor nevoi aflate într-o continuă evoluție. Extinderea capacităților de producție, consolidarea poziției pe piața locală și dezvoltarea categoriilor cu valoare adăugată vor continua să fie principalii factori care vor susține evoluția businessului în perioada următoare”, a detaliat acesta.
Cât despre evoluția prețurilor la raft, managerul spune că „acestea sunt influențate în principal de costul materiei prime, energiei, combustibilului și ambalajelor, astfel că evoluția acestor factori va determina și eventualele ajustări din piață”.
Fabrica de Lapte Brașov exportă, în prezent, aproximativ 30-35% din producția realizată către Germania, Italia, Marea Britanie, Franța, Bulgaria, Cipru, Grecia și țările din Balcanii de Vest ceea ce înseamnă că are costuri cu transportul legate de aceste livrări pe distanțe mari. Producătorul spune însă că a până în momentul de față a reușit să absoarbă cheltuielile în plus legate de scumpirea combustibililor, România fiind în continuare relevantă ca hub de producție pentru regiune.
„Fabrica de Lapte Brașov beneficiază de o infrastructură modernă de producție și logistică, inclusiv un depozit high-bay automatizat și sisteme avansate de gestionare a fluxurilor operaționale. Aceste investiții ne permit să deservim eficient atât piața locală, cât și piețele externe. În ceea ce privește costurile de transport, până în prezent am reușit să absorbim intern impactul creșterii prețurilor la combustibil, prin optimizarea rutelor, eficientizarea logisticii și o planificare atentă a operațiunilor, fără a transfera aceste costuri suplimentare către consumatori”, a mai explicat Giannousis.
Potrivit acestuia, strategia Olympus este să continue dezvoltarea pieței locale și estimează menținerea exporturilor în limite similare, de aproximativ o treime din producție, și în 2026.
De altfel, compania are în derulare o investiție de 7,5 milioane de euro într-o nouă hală de producție și depozitare care va susține atât creșterea pe piața locală cât și pe piețele externe. În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 20%, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind sfârșitul anului 2026.
„Noua hală este gândită pentru a susține dezvoltarea organică a businessului și pentru a ne oferi flexibilitatea necesară pentru creșterea cererii din piață. Prioritatea noastră rămâne piața din România, însă investiția va susține și nevoile de export, în limita capacităților disponibile”, mai spune managerul.
În prezent, fabrica din Brașov procesează aproximativ 550 de tone de lapte pe zi, produce circa 120 de tone de brânzeturi și 170 de tone de iaurt zilnic. Compania colaborează cu peste 1.200 de fermieri români de la care preiau laptele prin centre regionale de colectare.
Din datele APIA, în 2025, compania a preluat de la fermieri 81,5 milioane de kg de lapte.
În 2025, Fabrica de Lapte Brașov a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1,02 miliarde de lei, față de 891 de milioane de lei în anul anterior, iar profitul net a crescut la 77,3 milioane de lei, comparativ cu 62,9 milioane de lei în 2024.
„Această evoluție reflectă maturizarea businessului și rezultatele unei strategii consecvente de dezvoltare organică. Creșterea a fost susținută de volume mai mari, de optimizarea mixului de produse, de consolidarea exporturilor și de îmbunătățirea continuă a eficienței operaționale. În același timp, investițiile constante în producție, logistică și inovație ne-au permis să răspundem mai bine cererii din piață și să menținem un ritm sănătos de dezvoltare”, a explicat directorul comercial Olympus.