Ombudsmanul Uniunii Europene analizează cazurile mai multor foști înalți funcționari care au trecut pe poziții de conducere în mediul privat

Funcţionarii de rang înalt din Comisia Europeană care îşi schimbă locul de muncă cu unul în sectorul privat vor face obiectul unei analize mai atente, după ce Ombudsmanul Uniunii Europene a anunţat marţi că va lansa o anchetă în această privinţă, relatează dpa, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 16:33
Ombudsmanul Uniunii Europene analizează cazurile mai multor foști înalți funcționari care au trecut pe poziții de conducere în mediul privat

Astfel de practici, prin care funcţionari europeni importanţi îşi găsesc locuri de muncă în sectorul privat, pot fi păguboase întrucât ele reprezintă o ”estompare a liniei între interesele publice şi interesul privat”, a declarat Ombudsmanul Uniunii Europene, Emily O’Reilly (foto).

După ce îşi încheie mandatele, foştii comisari europeni sunt supuşi unei perioade de doi ani de analiză atentă din punct de vedere profesional, în care nu au voie să exercite vreo influenţă asupra Comisiei în legătură cu orice chestiune legată de fostul lor portofoliu.

În cadrul anchetei, care acoperă perioada 2019-2020, O’Reilly va evalua 100 de dosare ale unor ”seniori manageri şi manageri de nivel mediu” din instituţii UE care au solicitat concediu fără plată pentru a putea începe un nou job.

De exemplu, fostul şef la Agenţiei Europene de Apărare (EDA) Jorge Domecq a fost angajat anul trecut de grupul Airbus fără a avea aprobarea EDA, ceea ce agenţia europeană a considerat că este o încălcare a reglementărilor sale privind personalul.

În 2019, fostul comisar european Günther Oettinger s-a angajat la compania de consultanţă Kekst CNC, al cărei cel mai mare client din UE este o companie din domeniul tutunului. Comisia Europeană a fost de acord cu această mutare.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...