OMNIASIG raportează pentru primele nouă luni din an o creștere a primelor brute subscrise de peste 35%

Compania OMNIASIG Vienna Insurance Group a anunțat joi că pentru primele nouă luni ale anului a înregistrat o creștere consolidată de peste 35% a primelor brute subscrise față de aceeași perioadă din 2021, valoarea acestora fiind de aproximativ 1,5 miliarde de lei.
Ion Dobreanu - joi, 17 nov. 2022, 16:37
OMNIASIG raportează pentru primele nouă luni din an o creștere a primelor brute subscrise de peste 35%

Valoarea agregată a despăgubirilor plătite de companie în această perioadă s-a ridicat la aproximativ 800 de milioane de lei.

„Aceste rezultate foarte bune se datorează întregii echipe de profesioniști OMNIASIG, care pe parcursul acestui an plin de provocări a continuat să dea dovadă de dedicare, efort constant de a depăși orice bariere, precum și optimism, întărind astfel eficiența strategiei noastre de business, orientate spre adaptarea la nevoile și așteptările clienților și partenerilor. Suntem un partener de încredere, stabil și investim în dezvoltarea permanentă a unor soluții care să simplifice viețile clienților și să le dea siguranța de a merge mereu cu toată încrederea mai departe, știind că noi preluăm riscul pentru ei. Un alt obiectiv strategic extrem de important pentru noi, pe care am continuat să ne axăm puternic și în 2022, a fost urmărirea sustenabilității activității noastre pe toate planurile, prin derularea mai multor inițiative de responsabilitate socială, susținerea educației, implicare în comunitate și voluntariat, acționând mereu cu solidaritate față de comunitățile din care facem parte și față de categorii defavorizate de persoane din toată țara”, a declarat Mihai Tecău, președintele Directoratului OMNIASIG.

Linia Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale) a avut o creștere de circa 15% în acest interval, iar linia asigurărilor de sănătate a înregistrat din nou o creștere importantă a primelor brute subscrise, de aproximativ 40%.

În această perioadă, asigurările Auto, CASCO și RCA au continuat creșterea, valoarea agregată a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, fiind de circa 1,1 miliarde lei, cu aproximativ 40% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Este un avans consistent al volumului de prime brute subscrise, generat de adaptarea continuă a portofoliului de produse atât pentru asigurările facultative, cât și pentru cele obligatorii, precum și de efortul companiei de a furniza servicii de asigurare de calitate și un proces eficient și rapid de plată a despăgubirilor. Valoarea agregată a despăgubirilor plătite pe cele două linii, a fost în acest interval de circa 670 de milioane de lei.

Totodată, o creștere a fost înregistrată în acest interval și pe liniile asigurărilor de răspundere civilă generală și a asigurărilor de călătorie.

Numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz de OMNIASIG în primele trei trimestre ale acestui an a fost de 393, în timp ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de 48, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul polițelor de asigurare emise de companie şi care nu au fost anulate, numărul de petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,04% dintre acestea. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună notificate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă 0,18% dintre acestea.

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Astfel, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în primele trei trimester ale anului a fost de 88,03%.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național și peste 1.100 de angajați.

Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât și în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai VIG au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți.

Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

 

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...