Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID

Omniasig Vienna Insurance Group a preluat un pachet de 5,5% din capitalul social al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România).
AGERPRES - lun, 16 feb. 2026, 18:13
Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID

„Prin această tranzacţie, structura acţionariatului PAID este pe deplin consolidată, reunind companii membre ale tuturor grupurilor internaţionale de asigurări active pe piaţa din România”, se arată într-un comunicat al PAID, transmis, luni, AGERPRES.

În urma redistribuirii pachetului de acţiuni, capitalul social al companiei nu mai cuprinde participaţii deţinute de entităţi aflate în procedură de faliment.

„Înscrierea Omniasig în registrul acţionarilor PAID reflectă maturitatea şi coeziunea industriei de asigurări din România. Suntem uniţi de aceeaşi responsabilitate, aceea de a proteja comunităţile în faţa riscurilor naturale şi de a consolida încrederea într-un cadru care trebuie să funcţioneze rapid şi eficient, atunci când este nevoie. Marcăm astăzi o etapă care întăreşte capacitatea noastră de răspuns şi transmite un semnal clar atât pentru piaţă, cât şi pentru asiguraţi”, a declarat Nicoleta Radu, director general PAID România, citată în comunicat.

Conform PAID România, consolidarea acţionariatului reprezintă un pas firesc în maturizarea sistemului de asigurare obligatorie a locuinţelor şi o reconfirmare a rolului strategic pe care compania îl are în arhitectura de protecţie financiară împotriva dezastrelor naturale.

„Prezenţa Omniasig în acţionariat reprezintă un plus de credibilitate pentru PAID, care primeşte astfel susţinerea unui grup internaţional de prestigiu, respectiv Vienna Insurance Group. Obiectivul strategic al companiei este astăzi şi mai uşor de atins, relevanţa Omniasig fiind dată de poziţia de top în piaţa asigurărilor de locuinţă din Romania, fiind deja un distribuitor cheie al PAID”, a subliniat Francois Coste, preşedintele Consiliului de Administraţie PAID.

Din perspectiva noului acţionar, această etapă marchează o asumare explicită a rolului pe care întreaga industrie îl are în susţinerea mecanismului de protecţie împotriva dezastrelor naturale.

„Participarea Omniasig în acţionariatul PAID reflectă angajamentul nostru faţă de stabilitatea sistemului de asigurări din România şi faţă de o abordare comună, responsabilă, a riscurilor majore. O structură de acţionariat stabilă şi reprezentativă pentru întreaga piaţă consolidează capacitatea sistemului de a răspunde impecabil atunci când este pus la încercare”, a declarat, la rândul său, Mihai Tecău, Preşedinte Directorat Omniasig Vienna Insurance Group.

În urma aprobării acordate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), acţionariatul PAID România este alcătuit din: ABC Insurance, Allianz-Ţiriac Asigurări, Generali România, Gravity Capital Investments, Grawe România Asigurare, Groupama Asigurări, Infinity Capital Investments, OMNIASIG Vienna Insurance Group şi UNIQA Asigurări.

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă şi a altor entităţi interesate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundaţii – Alunecări de teren.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piaţa asigurărilor din România, are un portofoliu de peste o sută de produse de asigurare şi o reţea de sucursale şi agenţii cu peste 1.200 de angajaţi.

Vienna Insurance Group (VIG) este un grup de asigurări din întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (CEE), cu peste 50 de companii de asigurări şi fonduri de pensii din 30 de ţări, având circa 30.000 de angajaţi. Acţiunile VIG sunt listate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Grupul VIG are un rating A+ cu perspectivă pozitivă de către agenţia de rating recunoscută internaţional Standard & Poor’s. VIG cooperează strâns cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală şi de Est.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în faţa riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra......
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către ...
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mişcarea islamistă palestiniană Hamas că îşi va intensifica operaţiunile în Fâşia ...
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna ...