OMS sprijină creşterea preţului la tutun pentru a descuraja fumatul

Economica.net
13 11. 2012
tigari_83488600_78306300_18232800

Preşedintele FCTC, Ricardo Varela, consideră ‘foarte importante’ efectele favorabile pe care o eventuală creştere a preţului la tutun le-ar avea asupra sănătăţii populaţiei. ‘Atunci când cresc impozitele pe ţigări, pentru oameni devine mai greu să le achiziţioneze, iar pentru tineri acestea devin încă şi mai costisitoare’, explică el, subliniind că ‘scopul principal este ca tinerii să nu înceapă să fumeze, majoritatea oamenilor dobândind acest obicei între vârsta de 14 şi 20 de ani’.

Dar deciziile ce se adoptă în aceste zile la Seul nu sunt obligatorii, ci vor face parte dintr-un ‘manual de bune practici pentru combaterea fumatului’ în ţările membre, care le vor aplica în mod voluntar. Singura măsură obligatorie este protocolul internaţional de luptă împotriva contrabandei cu tutun, adoptat luni.

Pe de altă parte, preşedintele FCTC a avertizat că, în timp ce ‘în ţările dezvoltate se fumează tot mai puţin, în cele emergente tendinţa este una opusă’, astfel că, la nivel global, numărul persoanelor dependente de tutun este în creştere.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la ora actuală în lume sunt peste 1,2 miliarde de fumători, cifră ce reprezintă o treime din populaţia cu vârsta de peste 15 ani, acest viciu provocând în fiecare an moartea a circa 1,2 milioane de persoane.