Omul de afaceri Ioannis Papalekas, inculpat În dosarul SIF-urilor – Libertatea

Economica.net
09 12. 2014
politia_68569430_16959600

Potrivit Referatului DIICOT, Papalekas este implicat în devalizarea SIF-urilor: ”La acest grup a aderat şi inculpatul Papalekas Ioannis, care, alături de liderii grupului infracţional organizat (…), beneficiari reali ai celei dintâi fiind Bîlteanu Gheorghe şi El Lakis Najib, iar pentru cea de-a doua chiar Papalekas Ioannis”.

Mai mult, Papalekas ar fi beneficiat de sume imense de bani, în mod direct. ”I-au determinat pe ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al SAI Muntenia Invest SA să adopte hotărârea prin care se direcţionează resurse financiare din patrimoniul SIF 4, către liderii grupului infracţional organizat, respectiv către Papalekas Ioannis”, se menţionează în acelaşi Referat al DIICOT, potrivit Libertatea.ro.

 

Cine este Ioannis Papalekas

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas și-a construit un portofoliu de proprietăți imobiliare în România – Globalworth, și a ieșit pe Bursa de la Londra în căutare de bani. A reușit să strângă în primă fază peste 50 de milioane de euro, cu mult sub planurile inițiale de a strânge 300 de milioane de euro.

Marea afacere a omului de afaceri Ioannis Papalekas în România a fost vânzarea proiectului rezidenţial Upground şi a clădirii de birouri BOC către RREEF, fond controlat de Deutsche Bank, pentru suma de 340 de milioane de euro, cea mai mare tranzacţie din istoria pieţei imobiliare româneşti.

Cea mai recentă achiziţie majoră realizată de Globalworth, vehiculul investiţional controlat de Papalekas, este turnul Nusco Tower din apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu din Bucureşti, tranzacţie anunţată chiar luni.

Valoarea afacerii este de 46 de milioane de euro, iar tranzacţia va fi finalizată până la jumătatea anului viitor. În plus, compania a cumpărat cu 4 milioane de euro şi terenul pe care italienii de la Nusco intenţionau să mai ridice o clădire de birouri.

Recent, compania controlata de Ioannis Papalekas a anuntat şi achizitia clădirii de birouri Green Court A din Bucureşti, in valoare de 44 de milioane de euro.