OMV mută din Bucureşti în Viena serviciile de suport. În România rămâne doar suportul pentru Petrom

Grupul energetic austriac OMV a decis să îşi concentreze operaţiunile din domeniul financiar, personal şi IT pentru întregul concern la sediul general de la Viena, a declarat vineri directorul general de la OMV, Rainer Seele, transmite APA, citată de Agerpres.
Mihai Nicuţ - vin, 17 mai 2019, 14:52
OMV mută din Bucureşti în Viena serviciile de suport. În România rămâne doar suportul pentru Petrom

„Vestea bună este că vom aduce peste 250 de angajaţi foarte bine calificaţi la sediul central de la Viena”, a declarat Seele într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz. „Am decis că managementul datelor OMV şi dezvoltarea în domeniul digitalizării ar trebui să se deruleze la Viena”, a mai spus Seele, adăugând că acest proces ar urma să fie implementat treptat până la finele lui 2020.

Şeful OMV a recunoscut că condiţiile fiscale favorabile din Austria au jucat un rol în această decizie precizând în schimb că dificultăţile cu care se confruntă în prezent grupul austriac în relaţia cu Guvernul României nu au avut nimic de a face cu această decizie. „Aceasta este o decizie pentru Austria şi nu o decizie care a fost luată împotriva unei alte locaţii”, a spus Rainer Seele.

Înainte de acestă decizie, toate serviciile de suport (IT, contabilitate, HR, etc.) pentru tot grupul OMV se asigurau de la Bucureşti, printr-o entitate afiliată OMV Petrom, denumită OMV Petrom Global Solutions. Potrivit unor surse din piaţă, după această decizie a OMV, în România vor rămâne doar serviciile pentru Petrom. Nu se cunoaşte până acum câţi dintre angajaţii de la Bucureşti vor fi, dacă vor fi, relocaţi la Viena.

La începutul acestei luni, Rainer Seele a declarat că divizia OMV Petrom este într-un „dialog intensiv” cu Guvernul României pentru a putea lua o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun. Potrivit lui Rainer Seele, este nevoie de o mai mare securitate cu privire la fiscalitate, de o piaţă a gazelor liberă şi de cele mai mici restricţii posibile cu privire la exporturile de gaze naturale. „Petrom spune că, pe bazele actuale, nu poate lua încă o decizie finală de investiţie”, a spus atunci Seele.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Te-ar mai putea interesa și
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă managementul a amânat termenul de pornire a producției de serie pentru......
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui ...
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...