OMV Petrom a investit 49 de milioane de euro în proiecte de responsabilitate socială în ultimii 10 ani

Economica.net
06 12. 2017
petrom_city_49058500

Peste 62.000 de elevi şi profesori au beneficiat de sprijinul OMV Petrom şi circa 200 de case şi 260 de şcoli au fost construite sau reabilitate.

În cadrul proiectelor de mediu, au fost plantaţi 700.000 de copaci, acoperind peste 150 de hectare. Totodată, peste un milion de euro au fost investiţi pentru reabilitarea şi dotarea a 36 de instituţii medicale.

‘Am pornit la drum în urmă cu 10 ani, când domeniul responsabilităţii sociale era la începuturile sale în România. Am învăţat foarte multe de-a lungul acestor ani şi am transmis şi altora lecţiile învăţate de noi. Nu a fost usor, dar am avut alături parteneri de încredere, organizaţii neguvernamentale, autorităţi locale, instituţii de învăţământ. Le mulţumim tuturor celor care ni s-au alăturat în demersurile noastre şi care au arătat că #sepoate ! Pe viitor, ne dorim să continuăm să întărim principiile de business responsabil în strategia fiecărui departament, să ne axăm eforturile către principii de sustenabilitate economică, socială şi de mediu’, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom, citată în comunicat.

Compania austriacă OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.