OMV Petrom și Mastercard colaborează pentru a livra în următoarea lună 24.000 de pachete cu alimente către 5 spitale din București și Prahova

Un număr de 24.000 de pachete alimentare preparate în staţiile OMV vor ajunge, în următoarea lună, la cadrele medicale din spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca, Sfântul Ioan, Colentina şi Spitalul Judeţean Prahova, a anunţat, vineri, OMV Petrom, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Economica.net - vin, 10 apr. 2020, 13:50
OMV Petrom și Mastercard colaborează pentru a livra în următoarea lună 24.000 de pachete cu alimente către 5 spitale din București și Prahova

Iniţiativa este sprijinită de Mastercard, iar livrările pachetelor alimentare Viva Lunch Box se vor face zilnic de foodpanda, cu personal calificat.

„OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, continuă să sprijine eforturile cadrelor medicale în lupta cu pandemia de coronavirus, împreună cu Mastercard, în calitate de partener principal. În următoarea lună, pe durata stării de urgenţă, cinci spitale din Bucureşti şi Ploieşti vor primi, în total, 24.000 de pachete cu produse alimentare VIVA Lunch Box din staţiile de carburanţi OMV. Pachetele cu alimente VIVA Lunch Box vor fi livrate zilnic de foodpanda, cu personal dedicat special pentru această iniţiativă, în spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca, Sfântul Ioan, Colentina şi Spitalul Judeţean Prahova. Acestea vor fi preluate din staţiile de carburanţi OMV aflate în proximitatea celor cinci spitale”, se arată în comunicatul citat.

Pachetele Viva Lunch Box, distribuite din staţiile OMV cu respectarea strictă a normelor de igienă privind siguranţa alimentară şi a măsurilor de siguranţă recomandate de Ministerul Sănătăţii, conţin câte un sandwich, o sticlă de apă plată de 500 ml, un măr şi un desert.

„În plus, Mastercard va lansa o nouă iniţiativă de promovare a plăţilor contactless în staţiile OMV. Plăţile contactless, cu cardul sau cu mobilul, asigură un nivel superior de siguranţă şi securitate, şi, totodată, pot proteja sănătatea angajaţilor şi clienţilor”, menţionează companie de energie.

Potrivit sursei citate, prin intermediul Crucii Roşii Române, OMV Petrom a contribuit la dotarea a 10 spitale cu echipamente iPonatic şi kit-uri de testare pentru diagnosticare rapidă COVID-19. Totodată, prin acţiuni locale, s-au distribuit către şapte spitale din Bucureşti şi Ploieşti, aparate de cafea, cafeaua Viva, biscuiţi şi apă plată.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep, în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone, anual, şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a 793 de benzinării, la sfârşitul lui 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea o cotă de 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi pe Bursa de Valori Londra.

În perioada 2005 – 2019, OMV Petrom a virat către bugetul de stat al României 30,4 miliarde de euro, reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...