OMV Petrom va deschide benzinării mobile pe 5 tronsoane de autostradă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat, miercuri, cu OMV Petrom Marketing, contractul pentru instalarea de staţii mobile de alimentare cu carburant pe cinci loturi de autostradă.
Economica.net - mie, 15 iul. 2015, 11:02
OMV Petrom va deschide benzinării mobile pe 5 tronsoane de autostradă

Conform unui comunicat al CNADNR, cele cinci loturi unde vor fi instalate staţiile (pe ambele sensuri) sunt: Lot 1, Autostrada A1, Nădlac – Arad (tronson km 22+218 – km 38+882), Lot 4, Autostrada A1, Lugoj – Deva (tronson km 0+000 – km 27+620), Lot 6, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 0+000 – km 24+110), Lot 8, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu (tronson km 65+965 – km 82+070) şi Lot 9, Autostrada A2, Medgidia – Constanţa (tronson km 170+750 – km 201+570).

În vederea dotării spaţiilor de servicii şi asigurării serviciilor necesare participanţilor la trafic, de pe tronsoanele de autostradă, CNADNR a lansat în data de 15 mai 2015 Invitaţia de Participare la licitaţia publică pentru atribuirea contractelor de utilizare zonă drum pentru suprafeţe situate în spaţiile pentru servicii aflate pe diferite secţiuni ale infrastructurii rutiere, în scopul asigurării serviciilor minime (alimentare cu carburant prin staţii mobile, comercializare produse alimentare şi non-alimentare).

‘Odată cu semnarea acestui contract, dar şi a celor care vor urma, consider că am făcut un pas înainte pentru asigurarea serviciilor necesare, cum ar fi alimentarea cu carburant prin staţii mobile, comercializarea produselor alimentare şi non-alimentare tuturor celor care tranzitează autostrăzile. În acest mod, vom asigura condiţii moderne şi civilizate, dar şi sigure pentru cei care circulă pe autostrăzi. Menţionez că termenul de finalizare al acestora, conform contractului, este luna octombrie 2015’, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga.

Te-ar mai putea interesa și
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de......
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. N-a venit nimeni să cumpere
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, ...