OMV Petrom vrea să vândă o cantitate de gaze de 300.000 de MWh pe Bursa Română de Mărfuri

Producătorul intern de gaze OMV Petrom a depus un anunţ pentru vânzarea, în cursul zilei de marţi, a unei cantităţi de 300.000 de MWh de gaze pe Bursa Română de Mărfuri.
Economica.net - mar, 20 sept. 2016, 10:31
OMV Petrom vrea să vândă o cantitate de gaze de 300.000 de MWh pe Bursa Română de Mărfuri

Oferta include vânzarea a 10 pachete de câte 30.000 de MWh fiecare, cu livrare în perioada 1 octombrie 2016 – 1 aprilie 2017.

‘Parţial, se pot depune oferte pentru cantitatea minimă de 1 pachet de 30.000 MWh (5.000 MWh/lună)’, se arată în anunţul OMV Petrom.

Gazele naturale provin din producţia internă curentă, menţionează reprezentanţii companiei.

La începutul lunii septembrie, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara, într-un interviu acordat AGERPRES, că producătorii şi furnizorii de gaze vor fi obligaţi ca, începând de anul viitor, să tranzacţioneze pe bursă cel puţin 40% din cantitatea comercializată, altfel vor primi amenzi semnificative care vor fi raportate la cifra de afaceri.

Ministerul Energiei a iniţiat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, care ar putea fi aprobată de Guvern în luna septembrie.

Ministrul a subliniat că, în acest fel, preţurile vor deveni transparente pentru toată lumea, iar pe piaţă vor intra mai mulţi jucători decât există în prezent, ceea ce va permite consumatorilor finali să obţină cel mai bun preţ. Aceasta va fi o adevărată reformă a sistemului, în condiţiile în care, în prezent, 98,5% din gaze sunt comercializate prin contracte bilaterale, contracte care au fost interzise pe piaţa de energie electrică.

Grigorescu a mai spus că o parte dintre actorii cunoscuţi din piaţă doresc amânarea reformei, întrucât modul tradiţional de derulare a tranzacţiilor le este favorabil şi, odată cu aceste modificări, ar putea pierde cote de piaţă. Însă, în opinia sa, a venit momentul să trecem la mecanisme noi, moderne şi transparente, care să stimuleze dezvoltarea sectorului românesc al gazelor.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...