OMV vrea să vândă o treime din benzinările sale din Cehia

Economica.net
26 10. 2015
omv_invests_eur_500_mln_in_tunisia_gas_project_96682000

Cu 217 staţii de alimentare, OMV deţine al treilea mare lanţ de benzinării din Cehia, după liderul Unipetrol care deţine 338 de staţii de alimentare sub brandul Benzina şi grupul ungar MOL cu 315 staţii. Potrivit ‘Lidove noviny’, Unipetrol ar dori să-şi consolideze poziţia de lider pe piaţă prin preluarea celor 70 de benzinării OMV iar tranzacţia ar urma să se finalizeze în 2016.

‘Unipetrol este interesat de această achiziţie. Este foarte probabil ca acordul să fie anunţat imediat după începutul anului 2016’, a declarat un expert care a dorit să-şi păstreze anonimatul pentru ‘Lidove noviny’.

În schimb, OMV a precizat că, de principiu, nu comentează zvonurile de pe piaţă.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.