OMV: Vrem sa facem din Romania un exportator de gaze

Grupul austriac OMV va exporta o parte din gazele care vor fi extrase din Marea Neagră. Compania austriacă își sporește investițiile în zona de explorare și producție.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 09:30
OMV: Vrem sa facem din Romania un exportator de gaze

„Tinta noastră este să facem din România un exportator de energie, dintr-un importator”, a declarat directorul general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss.

„Pentru asta trebuie să investim. Gazul din Marea Neagră înseamnă gaz european pentru Europa”, a spus Roiss, care a mai anunțat că investițiile companiei petroliere austriece vor crește cu un miliard de euro pe an, până la 3,9 miliarde de euro pe an, în perioada 2014-2016. Sectorul de explorare și producție de hidrocarburi va fi ținta predilectă a investițiilor OMV.

Roiss s-a referit la potențialele rezerve de gaze naturale din Marea Neagră, dat fiind că OMV Petrom, împreună cu gigantul american ExxonMobil, derulează o campanie de explorare de hidrocarburi în platoul continental al Mării Negre. Anul trecut, OMV Petrom a anunțat rezerve potențiale de până la 84 de milioane de metri cubi de gaze în perimetrul Neptun din Marea Neagră, echivalente cu consumul României pe mai mult de șase ani.

Cel mai probabil, dacă și campaniile ulterioare de explorare vor dovedi că resursele pot fi exploatabile comercial, primele gaze din Marea Neagră vor ajunge pe piață în 2018. Investițiile în dezvoltarea zăcământului ajung la un miliard de dolari.

Momentantan, România nu poate exporta încă gaze naturale, singura conexiune cu piața occidentală, conducta Szeged-Arad, asigurând doar fluxul de import de gaze, nu și pe cel de ieșire din țară.

În perioada de boom economic, România importa circa o treime din consumul național de gaze, singurul furnizor fiind compania rusă Gazprom. Acum, importurile au scăzut sub 20%, din cauza cererii în scădere.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului Beyond Borders, destinat companiilor româneşti care intenţionează......
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...