„One Battle After Another”, desemnat cel mai bun film – Oscar 2026

Thrillerul "One Battle After Another" a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala desfăşurată duminică seara (luni dimineaţa ora României).
AGERPRES - lun, 16 mart. 2026, 07:29

Michael B. Jordan şi Jessie Buckley, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă

Actorul Michael B. Jordan a câştigat duminică seara primul său Oscar, fiind desemnat cel mai bun actor pentru dublul rol din filmul „Sinners”, iar Jessie Buckley a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă pentru interpretarea din drama „Hamnet”, scrie Agerpres.

Aflat la prima sa nominalizare, Jordan a fost recompensat pentru interpretarea fraţilor gemeni Elijah „Smoke” şi Elias „Stack” Moore în povestea cu vampiri regizată de Ryan Coogler. În discursul de acceptare, actorul i-a mulţumit regizorului pentru oportunitatea de a fi „văzut şi auzit”, relatează Reuters.

El a adus un omagiu şi celor care au deschis drumul actorilor afro-americani la Hollywood, menţionându-i pe Sidney Poitier, Will Smith, Denzel Washington şi Jamie Foxx. Jordan a promis că va continua să se autodepăşească, încheind prin a le mulţumi spectatorilor care au văzut filmul de mai multe ori.

În „Sinners”, actorul în vârstă de 39 de ani interpretează doi veterani de război care încearcă să deschidă un club modest în Mississippi, în timpul Marii Crize Economice, folosind bani furaţi. Printre ceilalţi nominalizaţi la categoria cel mai bun actor s-au numărat Timothee Chalamet pentru „Marty Supreme”, Leonardo DiCaprio pentru „One Battle After Another”, Ethan Hawke pentru „Blue Moon” şi Wagner Moura pentru „The Secret Agent”.

La categoria cea mai bună actriţă, irlandeza Jessie Buckley a câştigat primul său Oscar pentru rolul lui Agnes Hathaway, soţia lui William Shakespeare, în filmul „Hamnet”, în care cuplul trece prin drama pierderii fiului lor de 11 ani. În discursul de acceptare, actriţa a remarcat că ceremonia are loc de Ziua Mamei în Regatul Unit şi a spus că gândurile ei se îndreaptă către fiica sa de opt luni.

Buckley, în vârstă de 36 de ani, s-a remarcat în 2018 cu rolul din „Wild Rose”, care i-a adus o nominalizare la premiile BAFTA Awards. De-a lungul carierei a mai jucat în filme precum „Women Talking” şi „The Lost Daughter”, dar şi în serialele „Chernobyl” şi „Fargo”.

Thomas Anderson, cel mai bun regizor pentru „One Battle After Another”

Regizorul Paul Thomas Anderson a câştigat duminică Oscarul pentru regie pentru filmul „One Battle After Another”, un film de acţiune neconvenţional despre un fost revoluţionar care porneşte într-o cursă contra cronometru pentru a-şi salva fiica răpită, relatează Reuters.

Inspirat din romanul „Vineland” al scriitorului Thomas Pynchon, filmul abordează teme sensibile precum imigraţia, relaţiile rasiale şi influenţa politică disproporţionată a miliardarilor.

În distribuţie se regăsesc Leonardo DiCaprio, Sean Penn, Benicio del Toro şi Teyana Taylor, toţi nominalizaţi pentru interpretările lor, scrie Agerpres.

Anderson, în vârstă de 55 de ani – cunoscut de fani şi sub iniţialele PTA – şi-a construit o carieră rară la Hollywood, realizând filme în afara mainstreamului comercial, care reuşesc totuşi să devină succese de box-office. „One Battle After Another” este cel mai scump film al său de până acum, dar şi cel mai profitabil, cu încasări de peste 200 de milioane de dolari la nivel mondial.

Regizoarea Natalie Musteaţă, învingătoare cu scurtmetrajul „Two People Exchanging Saliva”

Regizoarea de origine română Natalie Musteaţă a primit duminică seară, la Los Angeles, Oscarul la categoria Best Live Action Short Film pentru scurtmetrajul distopic „Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu soţul ei, Alexandre Singh.

Premiul a fost acordat la egalitate de voturi între „Two People Exchanging Saliva” şi „The Singers”, realizat de Sam A. Davis şi Jack Piatt.

Sean Penn, cel mai bun actor în rol secundar

Sean Penn, eternul rebel al Hollywoodului, a câştigat duminică al treilea premiu Oscar pentru interpretarea unui militar absurd de rigid din „One Battle After Another” („O luptă după alta”), scrie AFP.

După ce a câştigat deja Oscarul pentru cel mai bun actor pentru „Mystic River” în 2004 şi „Milk” în 2009, actorul american de 65 de ani a fost de data aceasta încoronat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar. El devine astfel a opta persoană din istorie care a câştigat cel puţin trei statuete.

El li se alătură actorilor Daniel Day-Lewis, Jack Nicholson şi Walter Brennan, care au câştigat fiecare câte trei premii Oscar, şi actriţelor Meryl Streep, Ingrid Bergman, Frances McDormand şi Katharine Hepburn, care au câştigat fiecare câte patru.

Fidel reputaţiei sale, actorul a ignorat cea de-a 98-a ceremonie şi, prin urmare, nu a fost prezent pentru a-şi accepta premiul, scrie Agerpres.

Sean Penn l-a întrecut pe portoricanul Benicio Del Toro, colegul său din „One Battle After Another”, precum şi pe Delroy Lindo („Sinners”), australianul Jacob Elordi („Frankenstein”) şi suedezul Stellan Skarsgard („Sentimental Value”).

Celebrat atât pentru intensitatea interpretărilor sale, cât şi pentru dispreţul său faţă de mondenităţile hollywoodiene, actorul cu ochi albaştri pătrunzători şi sprâncene mereu încruntate nu a ezitat să rateze mai multe ceremonii din acest an la care fusese onorat, începând cu premiile BAFTA.

În „One Battle After Another”, îl interpretează pe colonelul Steven Lockjaw, un militar cu chip schimonosit, cu pieptul bombat şi bicepşi hipertrofiaţi, care cedează pentru scurt timp atracţiei sale faţă de revoluţionara Perfidia Beverly Hills (Teyana Taylor). Ani mai târziu, mobilizează o armată pentru a împiedica această aventură trecătoare să-i distrugă ambiţiile politice.

Cea de-a 98-a gală de decernare a Premiilor Oscar a început la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles, în California. Ceremonia este transmisă live pe ABC şi poate fi urmărită şi pe Hulu, scriu agenţiile internaţionale de presă.

Evenimentul este prezentat pentru a doua oară consecutiv de actorul Conan O’Brien.

Prezentatori de premii vor fi staruri precum Javier Bardem, Priyanka Chopra Jonas, Nicole Kidman, Ewan McGregor, Paul Mescal, Demi Moore, Gwyneth Paltrow, Zoe Saldana sau Sigourney Weaver.

Începând din acest an, a fost creată o nouă categorie la Premiile Oscar pentru a recompensa rolul directorilor de casting.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre scumpirile carburanților, criza de motorină şi măsurile de plafonare
Ce spune Bolojan despre scumpirile carburanților, criza de motorină şi măsurile de plafonare
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, presiunea mare la creşterea preţurilor la combustibil este la motorină, pe care nici România nu......
Aumovio a prezentat „sistemele de frânare ale viitorului” în mijlocul zăpezilor din nordul Europei
Aumovio a prezentat „sistemele de frânare ale viitorului” în mijlocul zăpezilor din nordul Europei
Aumovio, companie tehnologică având o importantă divizie în România, a prezentat în cadrul unui eveniment desfășurat ...
Şeful OCDE, la Bucureşti. Întâlnire cu Nicușor Dan şi Bolojan
Şeful OCDE, la Bucureşti. Întâlnire cu Nicușor Dan şi Bolojan
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, va fi prezent luni ...
Buget 2026 – Proiectul intră în comisiile de specialitate ale Parlamentului
Buget 2026 – Proiectul intră în comisiile de specialitate ale Parlamentului
Proiectul de buget pe anul 2026 ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate pentru dezbatere şi avizare.