Nume grele la vârful One United Properties: Cine este liderul de la divizia de investiții a Guvernului din Singapore și bancherul român care se alătură companiei

25 03. 2026
photo-collage.png

One United Properties S.A. (BVB:ONE) anunță că propune numirea a doi noi membri în Consiliul de administrație al companiei, care ar urma să fie votați în Adunarea Generală a Acționarilor, programată pentru 29 aprilie 2026.

Cei doi noi membri sunt: Prof. Dr. Dr. h.c. Uwe Krueger și pe dl. Costel (Doru) Lionăchescu. Cei doi candidați sunt propuși pentru a-i succeda pe domnul Dragoș-Horia Manda și pe domnul Dirk Pahlke, ale căror mandate vor expira după viitoarea Adunare Generală a Acționarilor.

Dacă vor fi aprobate, numirile vor intra în vigoare începând cu data Adunării generale a acționarilor.

Krueger are o experiență de peste trei decenii în funcții de conducere la nivel internațional, acoperind sectoarele investițiilor, ingineriei și tehnologiilor de vârf. In prezent, ocupa functia de vicepresedinte pentru parteneriate europene la Temasek International, divizia de investitii a Temasek Holdings, compania globala de investitii detinuta de Guvernul din Singapore, unde este, de asemenea, membru al Comitetului Executiv Global.

Anterior, a ocupat funcții de director general la WS Atkins și OC Oerlikon și a condus organizații internaționale mari, listate la bursă.  La începutul carierei sale, a fost partener la A.T. Kearney și a petrecut un deceniu la Hochtief AG, unde a deținut diverse funcții de conducere.

Domnul Costel (Doru) Lionachescu este un specialist în finanțe și piețe de capital, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul bancar, al consultanței în fuziuni și achiziții (M&A) și al managementului strategic.

A deținut două mandate în calitate de membru al Consiliului de administrație al Băncii Transilvania, a fost fondatorul și partenerul principal al Capital Partners, cea mai importantă firmă de consultanță în fuziuni și achiziții din România, iar în prezent ocupă funcția de președinte al Consiliului de administrație al BT Capital Partners și de membru al Consiliului de administrație al Salt Bank.

De-a lungul carierei sale, a deținut funcții de conducere în instituții precum Citibank, ING Bank și Bancpost și a oferit consultanță în cadrul unora dintre cele mai importante tranzacții de pe piața românească.

Componența Consiliului de Administrație al One United Properties va fi: Claudio Cisullo, Victor Capitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Costel Lionachescu, Marius-Mihail Diaconu, Augusta Valeria Dragic și Uwe Krueger.

Tot în AGOA de luna viitoare va fi aprobată și remunerația fixă a membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administrație de 2.083 de euro net/lunar, la care se adaugă 416 euro net/lună pentru membri care nu sunt rezidenți în România.

Plata remuneratiei fixe pentru 2026 se va face într-o singură tranșă în perioada dintre data ultimei ședințe a Consiliului de Administrație din an și 31 decembrie 2026, se mai arată în anunțul companiei.