One United Properties va începe construcţia proiectului office One Cotroceni Park de 78.000 mp în a doua parte a acestui an

25 06. 2019
one_cotroceni_park_2_60816200

„Pe măsură ce zonele consacrate se aglomerează, dezvoltarea unor noi poluri apare ca un răspuns la nevoia naturală de creștere a orașului, cu spații adaptate stilului de viață al noilor generații”, spune Ionuț Dumitrescu, co-fondator One Office, divizia de birouri a One United Properties, adăugând: ”Astfel, în interiorul inelului central al orașului, vis-a-vis de viitoarea stație de metrou Academia Militară, pe fosta platformă Ventilatorul în suprafață de cinci hectare, se conturează un nou punct de interes pe harta imobiliară a Bucureștiului: One Cotroceni Park, un ansamblu multifuncțional office, retail și rezidențial.”

Dezvoltatorul One United Properties estimează că va începe lucrările de construcție în a doua jumătate a anului 2019 pentru componenta de office a proiectului. Parcul de afaceri va fi dezvoltat în două faze de 44.000 mp, respectiv 34.000 mp și vine cu un concept inovator: cele două corpuri de clădire în formă de L oferă suprafețe per etaj începând de la 4.800 mp, până la un floor-plate ce poate ajunge la 8.000 mp. Proiectul este gandit cu un concept „dual”, propunând atât suprafețe clasice pentru un parc de afaceri, cât și spații la etaje superioare cu terase tip ”rooftop garden”, dedicate exclusiv chiriașului de la etajul respectiv.

Cuplaj de spaţii de birouri cu spaţii comerciale

Conceptul de dezvoltare al One Cotroceni Park activează zona de birouri cu spații comerciale de diverse funcțiuni (restaurante, cafenele și baruri, clinică medicală, farmacie etc), și cu o zonă dedicată relaxării ce va cuprinde spații verzi, pentru socializare sau mișcare în aer liber. Strategia este de a livra un proiect ce dinamizează o comunitate pe toata durata unei zile, fără a se limita la intervalul clasic 09.00-17.00.

De asemenea, One Cotroceni Park va fi direct conectat la viitoarea stație de metrou Academia Militară printr-un pasaj subteran.

În fine, One Cotroceni Park va fi certificat LEED (targetând nivelul LEED PLATINUM) și WELL, cu accent pe îmbunătățirea sănătății și a bunăstării angajatului prin calitatea mediului de lucru.

Înființată în 2007 de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, One United Properties a dezvoltat proiecte cum ar fi One Floreasca Lake, One Herastrau Park, One Charles de Gaulle sau One Herastrau Plaza. Începând cu 2017, a fost  înființată divizia de birouri, One Office, care are astăzi un portofoliu existent de 35.000 mp (business park-ul One NorthGate și clădirea One Victoriei Center, fosta Bucharest Corporate Center) și un pipepline de 150.000 mp (One Tower, parte din One Floreasca City, One Cotroceni Park și One Verdi Park).