ONJN a depus o plângere penală împotriva unei companii afiliate, care redirecționa jucători către platforme nelicențiate

24 03. 2026
jocuri de noroc lege reguli 5436547

Concret, site-ul afiliatului licențiat clasa a II-a funcționează ca un intermediar comercial care, în anumite condiții tehnice, direcționează sau redirecționează utilizatorii (potențiali jucători) către operatori de jocuri de noroc care nu dețin licență de organizare în România. Site-urile sunt disponibile în limba română, iar orice cetățean român are posibilitatea să își înregistreze un cont și să depună sume de bani în vederea participării la jocurile de noroc.

Platforma respectivă nu afișează același conținut tuturor utilizatorilor, deoarece folosește un mecanism tehnic prin care identifică țara și tipul conexiunii utilizatorului, iar ulterior decide ce ofertă să afișeze, fiind astfel promovat un conținut selectiv, prin eludarea regulilor.

ONJN acuză că operațiunile desfășurate au caracter intenționat, automatizat și repetabil, fiind astfel create rute către site-uri nelicențiate printr-un sistem tehnic controlat și configurat expres în acest sens.

O astfel de modalitatea de operare este utilizată pentru eludarea legislației, conducând către furnizarea de jocuri de noroc la distanță pe piața românească, oferite de operatori nelicențiați pe teritoriul României.

Structura descrisă mai sus indică un sistem de afiliere bine organizat, cu elemente clare de evitare a blocării, în baza unui lanț de redirecționare: (Landing page → Tracker afiliat → Domeniu bridge → Mirror casino offshore).

Această practică nu reprezintă o redirecționare accidentală, ci un mecanism tehnic intenționat, conceput pentru obținerea de foloase necuvenite și pentru eludarea legislației române, în scopul de a promova conținut interzis sau restricționat.

Printre site-urile promovate de către afiliatul licențiat clasa a II-a se află și unele aparținând grupurilor Verde Casino și NV Casino, platforme nelicențiate în România, față de care, în ultimul an, ONJN a mai depus plângeri penale la DIICOT.

“Misiunea ONJN este aceea de a menține un cadru de joc responsabil, legal și transparent, iar orice mecanism construit pentru a ocoli legea și pentru a expune consumatorii din România la platforme nelicențiate reprezintă o amenințare directă la adresa interesului public. Vom continua să intervenim ferm ori de câte ori identificăm astfel de practici și să colaborăm cu instituțiile competente pentru a proteja atât jucătorii, cât și integritatea pieței. Cei vinovați vor răspunde în fața legii”, a declarat Vlad-Cristian Soare, președintele ONJN.