ONRC: 33.386 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele trei luni din 2025, în scădere cu 11,41%

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primul trimestru din 2025, cu 11,41%, comparativ cu perioada similară din 2024, totalizând 33.386 de înmatriculări, din care 68,3% SRL, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 12:21
ONRC: 33.386 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele trei luni din 2025, în scădere cu 11,41%

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 7.575 (-12,95%, comparativ cu primele trei luni din 2024) şi în judeţele Ilfov (1.959, -7,38%), Cluj (1.660, -14,74%), Timiş (1.542, -8,76%), Iaşi (1.408, -9,4%), Bihor (1.159, -10,78%) şi Braşov (1.058, -22,21%).

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primul trimestru din acest an, în judeţele Covasna (174, -2,79% faţă de aceeaşi perioadă din 2024), Mehedinţi (199, -33,45%), Tulcea (209, -11,81%), Caraş-Severin (216, -19,4%), Ialomiţa (232, -10,08%) şi Călăraşi (234, -32,76%).

Creşteri ale numărului de înmatriculări s-au înregistrat doar în judeţele Neamţ (+11,35%), Vaslui (+10,49%), Brăila (+8,83%), Sălaj (+5,08%), Vrancea (+3,04%) şi Vâlcea (+1,21%).

Scăderile cele mai mari au fost consemnate în judeţele Mehedinţi (-33,45%), Călăraşi (-32,76%), Constanţa (-28,67%) şi Giurgiu (-23,16%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5.933, faţă de zero în ianuarie – martie 2024), transport şi depozitare (4.908, +5%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (3.384, -7%) şi construcţii (3.188, -14%).

În martie 2025, au fost înmatriculate 12.612 persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (3.064) şi în judeţele Ilfov (806), Cluj (656), Timiş (608) şi Iaşi (473).

Te-ar mai putea interesa și
Tragedie la Berlin: Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride
Tragedie la Berlin: Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride
Poliţia germană a emis duminică un aviz de căutare pentru un bărbat în vârstă de 21 de ani, suspectat că, sâmbătă seară, a intrat cu un vehicul în mulţime la Gay Pride de la Berlin,......
Serviciile speciale din Georgia investighează un posibil sabotaj după două avarii energetice majore
Serviciile speciale din Georgia investighează un posibil sabotaj după două avarii energetice majore
Georgia a înregistrat sâmbătă o nouă avarie energetică majoră care a perturbat alimentarea cu electricitate în capitala ...
Care au fost cele mai mari avarii în rețeaua electrică în România în 2025
Care au fost cele mai mari avarii în rețeaua electrică în România în 2025
Cele mai importante incidente din rețeaua de transport a energiei electrice din 2025, din punct de vedere al energiei nelivrate, ...
Ziua și creșterea de preț la pompă. Benzina și motorina s-au scumpit și azi, care sunt noile prețuri
Ziua și creșterea de preț la pompă. Benzina și motorina s-au scumpit și azi, care sunt noile prețuri
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit azi și benzina și motorina, mișcare mai puțin ...