ONRC: 4.767 de firme și PFA-uri au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2022, în creștere cu 10,68%

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,68% în primele nouă luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.767 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 oct. 2022, 17:02
ONRC: 4.767 de firme și PFA-uri au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2022, în creștere cu 10,68%

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 827, în creştere cu 3,76% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 399 de insolvenţe (plus 30,39%), Cluj – 356 (minus 1,11%) şi Timiş – 214 (plus 1,90%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 20, în scădere cu 52,38% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Botoşani – 20 (minus 20%), Harghita – 23 (plus 53,33%) şi Covasna – 24 (plus 41,18%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.290 (plus 2,38% comparativ cu primele nouă luni din 2021), construcţii – 920 (plus 27,96%) şi industria prelucrătoare – 612 (plus 14,82%).

Te-ar mai putea interesa și
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale grupului chinez ByteDance pe platformele sale din Statele Unite şi alte......
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, preşedintele ...
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Grindeanu insistă pentru o coaliție cu liberalii: Participarea PNL la guvernare e decizia corectă pentru România
Sorin Grindeanu a făcut apel la asumare din partea premierului interimar Ilie Bolojan, subliniind că  măsurile adoptate ...