ONRC: 6.584 de firme și-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2025, un număr în scădere față de anul trecut

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2025 a fost de 6.584, în scădere cu 13,3% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 07 iun. 2025, 15:26
ONRC: 6.584 de firme și-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2025, un număr în scădere față de anul trecut

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 759 (număr în scădere cu 18,12% faţă de primele patru luni din 2024), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 411 firme suspendate (minus 3,95%), Bihor – 301 (plus 3,83%), Iaşi – 301 (minus 9,34%), Neamţ – 277 (plus 13,99%), Sibiu – 265 (minus 3,28%), Braşov – 265 (minus 24,07%) şi Timiş – 251 (minus 21,56%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări de activitate au fost consemnate în judeţele Caraş-Severin – 38 (minus 42,42% faţă ianuarie-aprilie 2024), Covasna – 43 (minus 10,42%), Ialomiţa – 44 (minus 0,20%), Teleorman – 46 (minus 25,81) şi Mehedinţi – 50 (minus 20,63%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări ale activităţii s-au înregistrat în judeţele Gorj (38,46%), Călăraşi (19,72%), Neamţ (plus 13,99%) şi Bacău (plus 12,1%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Dâmboviţa (minus 56,68%), Caraş-Severin (minus 42,42%), Bistriţa-Năsăud (minus 35,43%) şi Brăila (minus 32,91%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.042 (minus 40,69% comparativ cu ianuarie-aprilie 2024), construcţii 440 (minus 38,38%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 424 (minus 45,22%).

Pentru luna aprilie au fost comunicate 1.556 suspendări de activitate, cele mai multe în Bucureşti (189) şi în judeţele Cluj (101), Timiş (77), Iaşi (75) şi Braşov (74).

Te-ar mai putea interesa și
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval comercial al anului - dar nu unul omogen. Deși cele două momente sunt......
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...