ONRC a preluat preşedinţia Forumului European al Registrelor Comerţului

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a preluat preşedinţia Forumului European al Registrelor Comerţului (ECRF) pentru perioada 2012-2013, prilej cu care va organiza la Bucureşti, în luna iunie a anului viitor, a 16-a Conferinţa anuală a Forumului European al Registrelor Comerţului.
Economica.net - vin, 22 iun. 2012, 13:37
ONRC a preluat preşedinţia Forumului European al Registrelor Comerţului

Potrivit unui comunicat al ONRC în perioada 17 – 19 iunie 2012, s-au desfăşurat la Ohrid – Macedonia lucrările celui de-al 15-lea Forum European al Registrelor Comerţului cu tema ‘Interoperabilitate între Registrele comerţului – Transparenţă şi Afaceri Eficiente’, reuniune la care au fost prezente 38 de ţări, printre care şi delegaţia României, condusă de Adriana Luminiţa Iacob, director general al ONRC.

În cadrul conferinţei anuale a registrelor comerţului din Europa, desfăşurată la Cardiff (Marea Britanie), în anul 2000, s-a constituit, sub forma unei organizaţii de cooperare non profit, ECRF, din iniţiativa unui număr de 21 de registre ale comerţului din diverse state UE. În prezent, ECRF reuneşte 31 de registre ale comerţului, scrie Agerpres.

Scopul creării acestui organism a fost acela al îmbunătăţirii serviciilor oferite de Registrele Comerţului din Europa, participarea la dezvoltarea mediului de afaceri prin transparenţa şi deschidere, simplificarea procedurilor administrative şi crearea unui cadru legal cât mai uniform.

ONRC, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, a devenit membru al ECRF cu drepturi depline în anul 2004, iar din anul 2011 este membră a comitetului director pentru trei ani consecutiv.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...