ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 42% în primele şase luni din 2021

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 41,54% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 32.565 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - J, 29 iul. 2021, 10:37
ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 42% în primele şase luni din 2021

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.153 (plus 50,76% faţă de ianuarie-iunie 2020) şi în judeţele Timiş – 1.541 (plus 66,77%), Cluj – 1.410 (plus 30,68%) şi Constanţa – 1.388 (plus 33,72%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 247 (în creştere cu 47,02% faţă de primele şase luni ale anului trecut), Teleorman – 265 (plus 11,34) şi Călăraşi – 287 (plus 53,48%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Covasna (plus 79,04%), Alba (plus 76,78%) şi Olt (plus 69,34). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 8.920 (plus 44,83% raportat la ianuarie-iunie 2020), construcţii – 3.002 (plus 39,63%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit – 2.807 (plus 62,91%).

În iunie 2021, au fost consemnate 5.439 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (930) şi în judeţele Timiş (268), Cluj (247) şi Ilfov (229).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...