ONRC: Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare va fi de trei zile lucrătoare de la data cererii

Economica.net
13 07. 2015
formular_cerere_document_32413200_26757000

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în Registrul Comerţului a fost publicată marţi în Monitorul Oficial. Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare reprezintă una dintre dispoziţiile legii care vor intra în vigoare în trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, respectiv la data de 16 iulie 2015.

Potrivit ONRC, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a ONRC, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii şi în cazurile în care societatea nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.

De asemenea, va putea pronunţa dizolvarea societăţii şi în cazul în care societatea nu şi-a depus la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declaraţia că nu a desfăşurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.

Totodată, actul normativ cuprinde şi o serie de modificări vizând îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor privind dizolvarea, lichidarea şi radierea din registrul comerţului.

În acest sens, se transferă competenţa de prelungire a perioadei de lichidare de la tribunal la oficiul registrului comerţului, aspect ce are drept consecinţă simplificarea procedurii de lichidare, precum şi degrevarea instanţelor de judecată.

De asemenea, au fost introduse modificări în ceea ce priveşte efectuarea publicităţii legale, în sensul că oficiul registrului comerţului va comunica un extras al rezoluţiei prin care s-a dispus înmatricularea către Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ RA, spre publicare, pe cheltuiala solicitantului, în următoarea zi lucrătoare după efectuarea înmatriculării persoanelor juridice.

Publicarea în Monitorul Oficial al României, a extrasului rezoluţiei sau, după caz, a rezoluţiei integrale, se va efectua în cel mult 21 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la oficiul registrului comerţului.

‘În cazul rezoluţiilor de respingere a cererii de înregistrare şi a înregistrărilor care nu conduc la modificarea actului constitutiv, împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se va putea formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare, pentru părţi, şi de la data publicării pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului/pe portalul de servicii on-line al acestuia, pentru orice persoană interesată’, se menţionează în comunicat.

Potrivit ONRC, printre dispoziţiile care intră în vigoare începând cu data de 7 iulie 2017 se află Directiva 2012/17/UE care prevede realizarea unui sistem de interconectare a registrelor comerţului din statele membre ale Uniunii Europene care va permite, cu titlu gratuit, schimbul de documente şi informaţii între registrele comerţului din statele membre ale Uniunii Europene, în cazul operaţiunilor de fuziune transfrontalieră şi al sucursalelor înfiinţate de societăţi cu sediul în statele membre ale Uniunii Europene.

Prin intermediul portalului european e-Justice, va fi pus la dispoziţia publicului un serviciu electronic prin care vor putea fi accesate informaţii şi documente referitoare la profesioniştii înregistraţi în registrele comerţului din cadrul Uniunii Europene.

Totodată, se introduce identificatorul unic la nivel european (EUID), care va include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului naţional, numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente pentru a elimina erorile de identificare.