ONU: Aproximativ 345 de milioane de persoane se confruntă cu insecuritatea alimentară

Până la 345 de milioane de persoane se confruntă cu insecuritate alimentară în 82 de ţări, de peste două ori nivelul înregistrat înainte de pandemia de coronavirus şi războiul din Ucraina, a indicat luni Programul Alimentar Mondial (PAM), relatează dpa, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 iun. 2022, 21:25
ONU: Aproximativ 345 de milioane de persoane se confruntă cu insecuritatea alimentară

Acest număr reprezintă o creştere cu peste 200 de milioane de oameni faţă de perioada dinainte de pandemie, a declarat organismul ONU cu sediul la Roma.

”Există un risc foarte real ca nevoile alimentare şi nutriţionale globale să depăşească în curând capacitatea PAM, sau a oricărei organizaţii, de a răspunde”, a subliniat organizaţia ONU.

Indicând Etiopia, Somalia, Yemen, Sudanul de Sud şi Afganistanul, PAM a menţionat că analizate împreună ”aceste cifre spun un lucru alarmant: lumea se află în mijlocul unei crize alimentare globale, cea mai mare în istoria recentă”.

În răspuns, PAM a activat un plan de urgenţă globală pentru a preveni foametea şi moartea.

Agenţia ONU a spus că doreşte să sprijine un record de 151,6 milioane de oameni în 2022, faţă de 128 de milioane în 2021, atunci de asemenea un record.

Prognoza sa de finanţare globală ar oferi mai puţin de jumătate din cerinţa operaţională anuală de 22,2 miliarde de dolari.

”PAM se confruntă cu un triplu pericol: costurile operaţionale sunt în creştere, numărul persoanelor afectate de foamete creşte la niveluri fără precedent şi cu toate acestea, finanţarea pentru operaţiuni umanitare este în scădere”, a indicat agenţia ONU.

Scăderea exporturilor de la marii producători de cereale Rusia şi Ucraina a dus la creşterea preţurilor, în timp ce războiul a perturbat de asemenea producţia agricolă din Ucraina.

PAM a subliniat rolul Rusiei ca mare producător de îngrăşăminte şi furnizor de energie şi a remarcat faptul că anumite ţări producătoare de alimente limitează sau interzic exporturile pentru a stabiliza preţurile pe plan intern.

Te-ar mai putea interesa și
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, pe fondul creşterii preţurilor la energie, care alimentează......
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, ...
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției de muniție de tip NATO
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției ...
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate ...
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele din SUA
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele ...
Suma dividendelor plătite de marile companii franceze în timpul celui de-al doilea trimestru a fost cea mai mare din Europa ...