ONU: Cel puţin 256 de copii au fost ucişi în Siria de trupele guvernamentale

Forţele de securitate siriene au comis "crime împotriva umanităţii" de la începutul protestelor antiguvernamentale în martie, afirmă un raport ONU, care adaugă că cel puţin 256 de copii au fost ucişi de trupele guvernamentale.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 07:28

Investigaţia efectuată de comisia internaţională independentă a ONU a descoperit exemple de execuţii sumare, arestări arbitrare, dispariţii forţate şi tortură, inclusiv violenţe sexuale şi abuzuri, unele dintre ele îndreptate împotriva copiilor, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

Raportul întocmit de cei trei membri ai comisiei ONU (brazilian, turc şi american) se bazează pe interviuri cu 223 de victime şi martori, accesul anchetatorilor fiind interzis în ţară, în pofida cererilor repetate. Numărul de 256 de copii ucişi până la 9 noiembrie este atribuit numai unor „surse credibile”.

Documentul de 39 de pagini include mărturii din partea unor dezertori din forţele de securitate, care au vorbit despre focuri trase la întâmplare asupra protestatarilor neînarmaţi şi despre lunetişti care vizează persoane ce vorbesc la megafoane sau folosesc telefoane mobile şi camere de filmat. Un dezertor a povestit că o fetiţă de doi ani a fost împuşcată de un ofiţer care a declarat că nu vrea ca aceasta să crească pentru a deveni protestatar.

Potrivit datelor ONU publicate luna aceasta, cel puţin 3.500 de persoane au fost ucise în Siria începând din martie. Regimul susţine însă că numai 600 de persoane au fost ucise, precizând că este vorba despre membri ai forţelor de securitate care au fost victimele „grupărilor armate teroriste”.

„Forţele statului au tras la întâmplare împotriva protestatarilor. Mulţi au fost împuşcaţi în partea superioară a corpului, inclusiv în cap”, precizează raportul. Dezertori au spus comisiei că au primit ordine să împuşte protestatari neînarmaţi fără avertisment. „În unele cazuri, comandanţii le ordonau însă protestatarilor să se disperseze şi îi avertizau înainte de a deschide focul”.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în ...
Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a anunţat joi că pregăteşte un pachet de măsuri fiscale destinate să limiteze impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra preţurilor locale......
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au oprit definitiv de la comercializare aproximativ 140 de tone de zahăr, fiind ...
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
GRAMPET Group anunță atingerea unui prag important în cea mai complexă modernizare de vagoane realizată vreodată la ...
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere prin care susţine că unele dispoziţii ...